În urmă cu 30 de ani, tatăl lui Petre Roman a cerut aprobare de la Nicolae Ceaușescu pentru un tratament în Cehoslovacia, așa cum obișnuia, dar a fost trimis în Franța. Demnitarii comuniști își făceau concediile inclusiv în Cuba sau Austria.

Pe 21 iulie 1983, Valter Roman, tatăl viitorului premier Petre Roman, îi cerea lui Nicolae Ceaușescu permisiunea de a efectua un tratament în stațiunea Karlovy Vary din fosta Cehoslovacie. Roman arăta că este bolnav și că are nevoie de tratament balneoclimateric. În plus, el dorea să plece la Băi împreună cu soția, „pe linie de partid”. „Evenimentul zilei” prezintă integral textul scrisorii trimisă cu antetul Editurii Politice, unde Roman era director. Din aceasta rezultă că vechiul nomenclaturist era un abonat al tratamentelor în străinătate din moment ce cerea „plecarea și în acest an la tratament”.

„Vă rog stăruitor...”

„Mult stimate tovarășe Nicolae Ceaușescu, revin la scrisoarea mea din 11 aprilie a.c. pe care V-am adresat-o în legătură cu plecarea mea și în acest an la tratament la Karlovy Vary. Având în vedere că în acestă perioadă m-am înbolnăvit (fiind internat două săptămâni la spital) tratamentul de la Karlovy Vary a devenit și mai necesar. Așa stând lucrurile, Vă rog stăruitor să aprobați plecarea mea (împreună cu soția) fie în august, fie în septembrie, pe linie de partid, la tratament la Karlovy Vary. Cu mulțumiri anticipate, Vă salută cu multă dragoste, al D-voastră Valter Roman”.

A plecat în Franța

Pe 26 august 1983, un document din arhiva PCR dezvăluie că cererea lui Roman de plecare în Cehoslovacia a fost clasată, deoarece pe 17 august, în același an, „i s-a aprobat plecarea în Franța, pentru tratament medical pe timp de trei săptămâni”. Trei luni mai târziu, Valter Roman murea la 70 de ani.

Comitetul Central al Partidului Comunist Român (PRC) avea o grijă deosebită față de membrii săi de partid. În fiecare an avea loc schimb de activiști la odihnă.

În 1983, 308 de înalți oficiali ai partidului, împreună cu soțiile, au avut privilegiul de a face concedii în străinătate. Fiecare județ avea repartizat un număr de locuri fix. În acel an, cele mai multe destinații de vacanță au vizat URSS, 84 de locuri în patru serii, R. P. Ungară cu 60 de locuri, R.P. Chineză cu 40 de locuri în două serii, R. S. Cehoslovacă cu 40 de locuri, R.P. Polonă cu 22 de locuri. În Bulgaria și-au făcut concediile atunci 16 activiști ai PCR, iar în R.D.Germană, 14. Partidul unic avea relații strânse și cu țări socialiste „exotice”, cum ar fi RPD Coreeană, unde au plecat atunci zece politruci, Republica Cuba cu patru locuri, Republica Populară Mongolă, tot patru locuri, dar și Austria, țară capitalistă, unde și-au făcut concediul, în 1983, 14 fruntași ai PCR.

Primii secretari ai comitetelor județene de partid pe fiecare județ trebuiau să-și planifice încă din luna mai vacanțele, perioadele fiind aprobate personal de Nicolae Ceaușescu. Concediile din iulie trebuiau luate neapărat „după terminarea recoltării grâului”. Patru ani mai târziu, patru ofițeri superiori de Armată - încadrați în funcții din nomenclatura comitetului central al PCR - au fost propuși să-și petreacă concediile de odihnă în Polonia, Cehoslovacia și Republica Algeriană.

Scrisoarea cu antetul Editurii Politice adresată lui Ceaușescu de fostul ilegalist

Cine a fost Valter Roman

Valter Roman (la naștere se numea Erno Neulander) s-a născut în 1913, într-o familie de evrei stabilită la Oradea. După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania, sub numele Walter Roman. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie.

După înfrângerea suferită în 1939, Valter Roman s-a refugiat în Franța, apoi s-a reîntors în URSS. În România a venit pe tancurile sovietice și a fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul „Steaua roșie”. Un an mai târziu, Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 a ocupat postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 devine pentru doi ani ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor. Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice. Din această postură a susținut că a fost marginalizat de noua conducere a PCR.