ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ al OLGUȚEI VASILESCU. Ce LEGE se PREGĂTEȘTE pentru ROMÂNII fără vechime

ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ al OLGUȚEI VASILESCU. Ce LEGE se PREGĂTEȘTE pentru ROMÂNII fără vechime

Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat că vor fi consideraţi pensionari doar cei care dovedesc că au o vechime semnificativă în muncă. Iar persoanele care beneficiază acum de pensia minimă garantată vor fi încadrate într-o altă categorie.

„La ora actuală, sunt amestecaţi oamenii care au cotizat (...) o zi, cinci ani la pensie. Nu vor mai fi consideraţi pensionari cei care sunt acum pe pensia minim garantată. Ei vor intra pe altă lege, Vor primi indemnizaţia pe care o primesc şi acum. A crescut de la 400 de lei la 520 lei. E prevăzut în programul de guveranare să fie 640 din ianuarie. Vom redefini pensia. Vor fi pensionari cei care au vechime în muncă, care vor avea pensie în funcţie de contributivitate”, a spus Olguța Vasilescu, ministrul Muncii la RTV.

Olguța Vasilescu a precizat că implementarea noii legii a pensiilor se va face din doi paşi: „punctul de pensie care va creşte conform programului de guvernare, aşa cum a crescut şi anul acesta la 1.000 de lei, iar a doua etapă - corecţii în legea pensiilor, dar este vorba de un termen mai îndelungat pentru că este vorba de cinci milioane de pensii care trebuie să fie recalculate. (...) Nu vom face publică această lege până când nu este gata şi nu vom avea toate calculele, dar şi girul politic”.

Ministrul Muncii a mai spus că acordul global este introdus în noua lege. „Victor Ciorbea m-a rugat să luăm în calcul acest acord global. Cei care vin cu adeverinţe şi pot să dovedească acest acord global, bine. Pe restul nu îi putem crede pe cuvânt. Ne pare rău”, a adăugat Vasilescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, deminitarul a dat asigurări că nu va fi crescută vârsta de pensionare nici pentru femei, nici pentru bărbaţi. „Rămâne la fel ca şi până acum. Cei care vor să rămână în sistem şi după vârsta de pensionare, pot rămâne, dar fără a cumula pensia cu salariul. Eu nu sunt de acord cu acea prevedere a legii care spune că ies la pensie oamenii din oraşele în care a existat poluare. Aşa ieşim la pensie cu toţii cu doi ani mai devreme. E adevărat, însă, că se va schimba modalitatea de calcul. Acum, deşi femeile cotizează mai puţin, lucrează mai puţin, ies cu o pensie mai bună şi vrem să echilibrăm asta, între genuri. În plus, trebuie să corectăm și o altă inechitate, între oamenii care au avut aceeşi meserie şi pensie diferită”, a conchis ministrul.