ANI: 15 foști sau actuali aleși locali, în incompatibilitate
- Virgil Burl ă
- 16 decembrie 2014, 14:33
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese de natură administrativă în cazul a 15 foști sau actuali aleși locali.
ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 13 persoane (un primar, șase viceprimari, cinci consilieri locali și un fost consilier local) și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către doi consilieri locali, potrivit unui comunicat al Agenției.
Printre cei în stare de incompatibilitate se numără primarul comunei Sînmartin (Bihor), Lucian Popuș, viceprimarul municipiului Bistrița (Bistrița-Năsăud), George Avram, viceprimarul comunei Dieci (Arad), Ioan Chiu, viceprimarul comunei Zâmbreasca (Teleorman), Alexandru Mincă, viceprimarul comunei Săvârșin (Arad), Ioan Marc, viceprimarul comunei Tîrnova (Arad), Virgil Dorin Jiva, și viceprimarul municipiului Adjud (Vrancea), Claudiu Cristea Leonardo.
Consilieri locali, în conflict cu legea
De asemenea, ANI a mai constatat incompatibilitatea a opt foști sau actuali consilieri locali. "Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat oi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris", se mai arată în comunicat.