Angela Merkel avertizează Rusia

Angela Merkel avertizează Rusia

UE ar putea adopta sancţiuni economice dacă Moscova atentează la integritatea Ucrainei

Angela Merkel, a ameninţat, Rusia, sâmbătă, că Uniunea Europeană ar putea adopta sancţiuni, economice de această dată, în cazul în care Kremlinul ar intenţiona să atenteze la integritatea Ucrainei.

”Dacă se va întinde din nou mâna asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei, va trebui să procedăm la sanctiuni economice", a declarat Merkel, cu ocazia unei reuniuni a partidului conservator CDU, citată de Mediafax. Cancelarul german a mai afirmat că „nimeni nu trebuie să se înşele” în privinţa capacităţii ţărilor europene de a ajunge la un acord pentru adoptarea unor astfel de măsuri.

Dupa ce a alipit Crimeea, Rusia face mari presiuni economice asupra Ucrainei, cea mai gravă dintre acestea fiind dublarea preţului la gazele livrate acesteia.