Editura Evenimentul si Capital

Anca Dragu, ministrul Finanțelor: Nu se poate preciza că nu va fi o creștere a salariului minim

Autor: | | 1 Comentarii | 1052 Vizualizari

În urmă cu câteva zile, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, anunţa că salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie întrucât e nevoie de un studiu de impact.

Ministerul Finanțelor a emis însă un comunicat  potrivit căruia nu se poate spune că va fi sau nu o creştere, arătând însă că o majorare a salariului minim ar putea îndepărta investitori.

O majorare a salariului minim pe economie trebuie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care poate fi realizat în primul trimestru al anului 2016, scrie în comunicat.  „Nu spunem, în acest moment, că va fi o creştere sau că nu va fi o creştere, ci spunem că am început o analiză să vedem eventualele etape în care ar putea creşte salariul minim în 2016 şi ce impact ar avea asupra sectorului privat, pentru că poate fi un efect de reducere a competitivităţii firmelor româneşti, astfel încât acestea să fie nevoite să renunţe la o parte din salariaţi sau să-şi reducă producţia sau exporturile”, potrivit ministrului Finanțelor. 

Aceasta a completat că măsura „ar putea îndepărta investitorii în anumite sectoare de activitate, de asemenea ar putea avea un efect ascuns de migrare a forţei de muncă din zona albă în zona gri sau neagră. Creşterea salariului minim îi poate afecta şi pe noii intraţi pe piaţa de muncă, pe tineri, sau pe angajaţii cu calificare redusă".

De asemenea, Dragu a fost citată de presă cu o declarație în care spunea că, pentru numai câțiva lei, cei care lucrează în țările BRICS, sunt dispuși să producă lucruri pe care românii nu le mai produc.  

În comunicatul actual, Ministerul de Finanţe precizează că ministrul a explicat, într-o întâlnire informală cu presa, că Romania nu este şi nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este apreciată. „Mai mult, nivelul actual înalt de pregătire al românilor face posibil ca aceştia să activeze deja în industrii mai bine plătite. Această tendinţă este una certă şi va continua, lucru ce conduce la creşterea nivelului de trai în România", a adăugat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 20:08 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 17:44 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 15:19 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 14:37 REVOCAREA șefei DNA: „O furtună într-un pahar cu apă”. ATAC DUR la Tudorel Toader 13:29 Iohannis, SEMNAL de la Bruxelles? CONTROVERSE pe TEMA REVOCĂRII lui Kovesi. „E o chestiune de oportunitate politică. Preşedintele decide dacă...” 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 08:42 Monica Macovei, REACȚIE ACIDĂ la decizia lui Toader: „A încălcat separaţia puterilor în stat. Cererea de revocare a şefei DNA e ilegitimă” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 21:16 PNL a IEȘIT la ATAC după PROPUNEREA de REVOCARE a Laurei Kovesi: „TOADER a ALES să fie de PARTEA INFRACTORILOR” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate” 17:08 Toader a cerut procedura de REVOCARE a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi! BREAKING NEWS

Articole salvate