Amnezicii de la Primăria Cluj nu și-au mai adus aminte de faptele de corupție ale viceprimarului

Amnezicii de la Primăria Cluj nu și-au mai adus aminte de faptele de corupție ale viceprimarului

Directorii din primăria lui Boc au fost audiați la DNA Cluj, în scandalul de corupție în care viceprimarul Anna Horvath a fost trimisă în judecată

Printre cei audiați au fost arhitectul șef al orașului Cluj Napoca, Ligia Subțirică, şi Mihaela Boc, angajat la Serviciul Protocol al Primăriei Cluj Napoca, nepoata lui Emil Boc.

Cuvântul de bază la aceste audieri a fost „nu știu” sau „nu-mi amintesc”. Deși probele de la dosarul penal arată că viceprimarul Clujului, Anna Horvath, ar fi intervenit la mai mulți directori din primărie, pentru a urgenta obținerea de avize și autorizații de construire, angajații nu și-au mai adus aminte nimic. Nu și-au mai amintit nici ce s-a întâmplat cu câteva săptămâni înaintea declanșării urmăririi penale împotriva viceprimarului.

Arhitectul șef cu „nu îmi amintesc”, înainte

La audieri, arhitectul șef al orașului Cluj Napoca, localitate unde haosul urbanistic s-a dezvoltat, nu și-a mai amintit nimic. „Nu-mi amintesc ca inculpata Horvath Anna să fi intervenit asupra mea în scopul de a urgenta anumite documentații de urbanism. Nu-mi amintesc ca aceasta să mă fi contactat telefonic sau personal în cursul acestui an pentru a se interesa de situația anumitor documentații de urbanism”, a spus Subțirică.

Nici atunci când a fost întrebată concrect, și anume despre „avizarea unei cereri ca obiect privind lucrarea de construire - amenajare spațiu pentru funcționarea unui restaurant la adresa Piata Unirii 10”, aceasta a spus că nu îşi aminteşte.

Nici pentru o investiție a unui sponsor al campaniei electorale a viceprimarului UDMR, Adam Ambrus, arhitectul șef nu și-a adus aminte nimic. Adam Ambrus i-a donat viceprimarului suma de 8.000 de lei. Procurorii susțin că acesta avea probleme cu angajații Primăriei Cluj Napoca, care îi puneau bețe în roate în obținerea acestelor necesare.

A urmat rândul Mihaelei Boc să nu își amintească nimic

Nepoata primarului a fost chestionată direct despre intervenția făcută de viceprimar, asupra ei, în vederea obținerii unui aviz pentru funcționarea unei terase sezoniere, cu profil de cafenea. Acest aviz era, în data de 10 august 2016, în mapa primarului Emil Boc, la semnat.

Nici directorul executiv al Primăriei Cluj Napoca, Iulia Ardeuș, nu își amintește mare lucru, dar admite că viceprimarul Anna Horvath i-a adresat o serie de întrebări legate de clădirea Palatului Mikeș din Cluj Napoca, unde avea interese milionarul Fodor Zsolt, trimis în judecată în acest dosar, alături de viceprimarul Clujului. Aceasta a recunoscut, totuși, că la nivelul Primăriei Cluj Napoca există „o practică curentă ca șefii ierarhici să solicite informații cu privire la stadiul unor proiecte, întârzieri în rezolvarea unor acte sau susțineri ale cetățenilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News