Americanii îi provoacă pe chinezi. Un distrugător american s-a apropiat o insulă artificială ridicată de China în Marea Chinei de Sud

Americanii îi provoacă pe chinezi. Un distrugător american s-a apropiat o insulă artificială ridicată de China în Marea Chinei de Sud

Un distrugător al marinei americane a efectuat vineri o operațiune pe baza dreptului de "liberă navigație", ajungând la nu mai puțin de 12 mile marine de o insulă artificială ridicată de China în Marea Chinei de Sud. Informația a fost dată de mai mulți oficiali americani pentru agenția de presă Reuters.

Operațiunea de vineri reprezintă cea mai recentă încercare de a contracara ceea ce autoritățile de la Washington consideră că este politica Beijingului de a limita libertatea navigației în aceste ape strategice. Aceiași oficiali, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au declarat că USS Mustin s-a deplasat în apropierea recifului Mischief din insulele Spratly, unde a efectuat mai multe manevre. China are dispute teritoriale cu vecinii săi referitor la această zonă. Nici Ministerul Afacerilor Externe, nici Ministerul Apărării din China nu au răspuns după ce agenția de presă a încercat să intre în contact cu oficialii chinezi pentru comentarii. Armata americană își menține punctul de vedere vechi de mulți ani, potrivit căruia operațiunile sale se desfășoară în întreaga lume, inclusiv în zonele revendicate de aliații SUA, și nu au la bază considerente politice. Cu toate acestea, cea mai recentă operațiune, prima din ianuarie anul curent, survine la doar o zi după ce președintele american Donald Trump a aprins ”un fitil cu ardere lentă”, acesta semnând un memorandum prezidențial care se referă la suprataxarea unor bunuri din China în valoare de până la 60 de miliarde de dolari, perioada de consultare începând după publicarea listei de produse vizate. Statele Unite au criticat eforturile Chinei de a ridica insule artificiale și instalații militare pe mare, exprimându-și îngrijorarea că ar putea fi folosite pentru a limita libertatea de circulație nautică.

 

Ne puteți urmări și pe Google News