Discuția aceasta nu este o victimizare“, repetă aproape obsesiv în timpul interviului Alina Bica. „Nu caut să câștig simpatia cuiva, nu mă ajută cu nimic“, subliniază cu un zâmbet amar. Fosta șefă a DIICOT vorbește deschis, într-un interviu acordat „Evenimentului zilei“, despre pierderea identității, care i se pare mai rea decât arestul, despre frica de singurătate și „tortura psihică“ prin care trece din 2014 încoace. Crede că tot răul i s-a tras de la discuțiile aprinse cu fostul primadjunct al SRI Florian Coldea pe tema unor dosare în anchetă și de la antipatia tipic feminină a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Publicăm, în ediția de asăzi, prima parte a interviului.

Ileana Ilie Ungureanu: Subiectul momentului este că Sebastian Ghiță a fost prins după patru luni de fugă. Coincidență - sau poate nu - prinderea a venit fix după dezvăluirile incendiare ale lui Dan Andronic, care țineau prima pagină a ziarelor. Era nevoie de un eveniment și mai răsunător, care să acopere scandalul prezidențialelor din 2009?

Alina Bica: Nu prea cred în coincidențe. Prinderea lui Sebastian Ghiță o consider oportună pentru anumite structuri ale statului.

- Oportună?

Alina Bica: În România, orice eveniment durează trei zile, după care vine altul și îi ia locul. Dacă ne uităm la ultimele zile vedem că dezvăluirile făcute de domnul Andronic au trecut de pe prima pagină, probabil pe pagina 7. Alte lucruri ne preocupă acum. Ca atare, ne încadrăm în tipar. A venit fix la momentul potrivit pentru că toată lumea era angrenată și atentă la dezvăluirile din EVZ și chiar am constatat că fiecare știa câte ceva despre alegerile din 2009. Stau să mă întreb unde am trăit.

- N-aveați idee despre „frăția bandițească“, după cum se exprimă jurnalistul Ion Cristoiu, dintre generali, procurori, judecători, politicieni și jurnaliști?

Alina Bica:  Am auzit des spunându-se că am făcut parte din Sistem. Asta e o parte a Sistemului pe care, sincer, nu am intuit-o și nu am cunoscut-o. Mă surprinde că în toată această perioadă, cât am lucrat la Ministerul Justiței, și, ulterior, în Parchet, nu am aflat de anumite prietenii. Au fost foarte bine conservate. Iar acum se discută doar de domnul Ghiță, dar nu ca situație juridică, ci despre ce ar trebui să spună, când ar trebui să spună, dacă va spune!?

- Și dvs. ați ținut o vreme sub tăcere informații importante despre încrengăturile din Sistemul pe care îl cunoașteați din interior.

Alina Bica: Niciodată nu m-am gândit că aș putea ajunge în această situație. Au fost presiuni legate de anumite lucruri care mi s-au cerut, și pe care am refuzat să le fac, dar niciodată nu m-am gândit că aș putea păți așa ceva. M-am gândit mereu că dacă nu comit infracțiuni, nu am cum să ajung acolo. Din păcate pentru mine, realitatea a fost alta. Nu am luat în calcul că voi da peste tot de domnul Horia Șelaru (judecător la ÎCCJ – n.r.) care nu a ezitat să mă aresteze fără probe, să emită mandate de interceptare în ceea ce mă privește, nu o dată, ci în mod repetat.

- De ce nu ați ieșit public să spuneți lucrurilor pe nume atunci când s-au făcut primele presiuni asupra dvs.?

Alina Bica: Să fiu bine înțeleasă: faptul că spui adevărul, chiar târziu, după ce ai dorit să ieși dintro anumită neutralitate, nu înseamnă că te victimizezi. Eu am trecut sub tăcere foarte multe lucruri rele care mi s-au întâmplat în această perioadă. Dintr-o minimă demnitate, atât cât cred eu că mai am, am preferat să nu vorbesc de ele. Dar dacă între a spune adevărul și a te victimiza punem un semn de egalitate mi se pare un lucru trist. Dar de ce adevărul meu este mai puțin important și mai puțin relevant decât adevărul celor care scriu pe bloguri, de exemplu?!

„Nu am profil de martir și nici nu mi-l doresc. Nu-l cultiv“

- Cu mintea și experiența de acum, există lucruri mai rele ca arestul?

Alina Bica: Pierderea identității e mai rea decât arestul. În momentul în care știi cine ești, gestionezi mult mai bine lucrurile. Atunci când devii un fel de struțo-cămilă, adică te consideri nevinovat și în același timp te duci într-o lume unde trebuie să-ți regândești întreaga listă de valori, e extrem de greu. La un moment dat stai și te întrebi ce ar trebui să faci astfel încât să-ți meriți soarta. Te întrebi ce tip de comportament ar trebui să adopți pentru ca lumea de acolo să devină potrivită pentru tine, ca persoană.

- Lupta asta interioară e mult mai grea decât arestul?

Alina Bica: Da, pentru că te uiți în jur și nu te potrivești acolo. E foarte complicat să poți să rămâi în continuare o persoană care spune sărut-mâna când își vede vecinul pe scară, o persoană care se ridică în autobuz că vede o doamnă în vârstă că stă în picioare. Eu mă așteptam de la judecătorii noștri la o minimă reparație în ceea ce mă privește. Pentru că este evident că nu voi putea să-mi iau nici locul și nici viața înapoi. Și este evident că nu-mi șterge nimeni din memorie lucrurile pe care le-am trăit.

- Dar v-ați mai dori să vă reluați viața de dinainte de momentul 2014?

Alina Bica: Nu mi-aș mai dori din două rațiuni. Unu: cred că la lipsa de responsabilitate și implicare a autorităților statului, și nu mă refer la cele judiciare, ci la celelalte puteri în stat, un om nu face primăvară. Iar martirii au sfârșit întotdeauna prost. Nu am profil de martir și nici nu mi-l doresc. Nu-l cultiv. Și doi: mi-ar fi foarte greu să mai propun arestarea preventivă a unei persoane, indiferent ce ar fi făcut.

- Trimiți un om în pușcărie pentru ceea ce dovedești că a făcut nu pentru ceea ce se spune că a făcut. În cazul dvs. judecata nu se face ca la carte?

Alina Bica: Justiția nu are nimic de-a face cu ce mi s-a întâmplat mie. Aveam o credință de nezdruncinat și anume că în fața unor evidențe oamenii nu pot decât să accepte că unui om i s-a făcut o nedreptate. Miaduc aminte că m-a marcat groaznic ce s-a întâmplat în dosarul 3 (în care este implicat omul de afaceri Horia Simu – n.r.). Am asistat la o simulare de proces, a fost ceva inimaginabil. Când mi s-a oferit ultimul cuvânt le-am spus celor trei doamne judecătoare că nici nu știu dacă să le mulțumesc că măcar mi-au scos ștampila de șpăgăriță. Când va crește nepoata mea, care acum are doi ani, nu va zice de mătușa ei că a fost șpăgăriță, ci că am fost abuzivă. Și pe una dintre doamne a umflat-o râsul. Cred că am fost distractivă.

- Ce v-a revoltat cel mai mult?

Alina Bica: Te judeci un an și jumătate, audiezi martori – de la grefieri, procurori și până la martori cu identitate protejată ai DNA-ului -, pe luare de mită, pe avuz în serviciu, nimeni nu-ți pomenește numele, nimeni nu a auzit de tine în acel dosar. Cel care a oferit mită nu a pomenit de mine niciodată. E dovedit fără dubiu că noi nu ne-am întâlnt niciodată, nici direct și nici indirect. Și te trezești în final că te condamnă la 3 ani de închisoare pentru o infracțiune care nu îți este adusă la cunoștință, pentru care tu nu ai administrat probe, și care face parte dintr- o cu totul altă categorie de fapte decât cele de corupție. Îți stă mintea în loc.

„Se pare că Sistemul nu-și permite o reparație morală în ceea ce mă privește“

- În altă ordine de idei, spuneți că dosarele dvs. sunt făcături și trebuia să fiți condamnată cu orice preț.

- În dosarul „Bica 2”, din patru infracțiuni am luat achitare în trei și m-am trezit că mă condamnă pentru o infracțiune alternativă cu amenda. Nici nu știi dacă să îi mulțumești lui Dumnezeu că i-ai adus în situația să te achite în trei din patru sau să te apuce revolta că te-au condamnat nevinovată. În ceea ce privește „Dosarul 3” am realizat că aveam o încheiere emisă de acei trei judecători, care atunci când mi-au revocat controlul judiciar au scris negru pe alb că finalizându- se cercetarea judecătorească în ceea ce mă privește – asta se întâmpla în iunie 2016 – nu există nicio probă care să confirme suspiciunea rezonabilă că aș fi făcut ceva. Pentru oricine asta echivalează cu achitarea. Să cauți în Codul penal o infracțiune numai pentru a justifica arestul preventiv și greșeala organelor de urmărire penală... așa ceva e aproape imposibil de acceptat. Bine că nu m-au condamnat pentru viol sau pentru vreo crimă neelucidată, habar n-am.

- În „Dosarul 3“, completul de judecată a decis, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru ați fost trimisă în judecată de DNA.

- Oamenii ăia creditează ideea că eu, fiind șefa unei structuri, al doilea om din ierarhia Ministerului Public, fără să cunosc un inculpat, fără să am un interes în legătură cu acea persoană, am ales cu intenție la întâmplare să-l favorizez. Păi eu sunt o persoana dezechilibrată pshihic dacă fac lucrul acesta. Adică muncesc și îmi dăruiesc toată viața pentru profesia pe care am avut-o ca să aleg să săvârșesc infracțiuni la întâmplare? Și în dosarul 2 tot pentru favorizarea făptuitorului sunt condamnată. A unui făptuitor cu care m-am dus la arestare, pe care l-am trimis în judecată. Deci eu sunt un caz de pshihiatrie. E absolut halucinantă povestea și puțin veridică. Tu vii și-mi spui mie că eu am ales să favorizez două persoane, din funcția de procuror șef al DIICOT -ului, pentru că așa am vrut eu.

- Cum vă vedeți viața acum?

- Îmi văd viața foarte irosită. Pe o scară de la 1 la 10 constat că până în 9 viața mea a fost cariera, și doar 1% am dedicat-o familiei mele. Și din păcate, având în vedere această covârșitoare cifră, în momentul în care eu m-am angrenat într-un război, mi-am angrenat și familia. Soțul meu a avut probleme, prietenii mei au avut probleme, avocații mei au avut probleme. Bine că părinții mei erau pensionari, că ne trezeam la pușcărie cu toții.

-De ce considerați că v-ați irosit viața?

- Pentru că am trăit într-un cerc atât de restrâns, încât nu am putut anticipa și nu am văzut lucruri reale care se întâmplau în jurul meu și nu am avut reacție. Dacă ar fi să mă întorc în urmă, la momentul în care am terminat facultatea, și ar fi să aleg din nou, în mod cert nu aș mai alege să fiu procuror. Am știut că voi fi procuror încă din clasa a 9-a. Mi-am dedicat toată energia pentru acest vis. Nu aș mai alege a doua oară nici drumul, și nici profesia.

„În pușcărie am limitat mult contactul cu exteriorul și am încercat să-mi reașez viața pe alte priorități“

- Vă considerați victima unei răzbunări?

- Mă consider ținta unei răzbunări. Termenul de victimă nu l-aș asocia cu mine.

- A cui?

- A doamnei Kovesi și a domnului Coldea.

- Motivul?

- Faptul că nu am răspuns la niște ordine, coroborat cu o rivalitate, o problemă personală între mine și Laura Codruța Kovesi, plus discuțiile și felul în care am înțeles eu să-mi exercit meseria în raport cu domnul Coldea. Probabil și faptul că eu nu am participat la acțiuni de genul celor povestite de domnul Andronic m-a adus aici. Am fost persoana nepotrivită la locul nepotrivit. Eu chiar am visat la o structură de Parchet independentă.

„Vreau să cred că la completul de 5 judecători voi găsi mai multă conștiință și mai mult curaj“

- Considerați că șefa DNA este un instrument al unor interese? Și dacă da, credeți că este conștientă că nu domnia sa taie și spânzură în sistemul anticorupție?

- Cred că este o persoană care cultivă teama și teroarea și crede că în acest fel va fi respectată și lumea va ține cont de ceea ce spune. Și mai cred că e singurul mod în care știe să-și arate pregătirea profesională pe care o are.

- Chiar așa diabolică să fie Laura Codruța Kovesi?

- Îi place chestia asta de teamă și teroare. Mi-aduc aminte că la un moment dat a oferit un interviu în care povestea satisfăcută despre glumele care circulă pe internet în legătură cu domnia sa. Unul dintre ele era că dimineața, în loc de cafea bea sânge de corupt. Mi-a rămas pe creier acest fragment din interviu. Spune foarte multe despre felul în care doamna vede viața și lucrurile care contează pentru ea.

- Cine conduce România?

- Dacă m-ați fi întrebat înainte de demiterea domnului Coldea v-aș fi spus că dumnealui și cu doamna Kovesi conduc România. La acest moment nu-mi mai dau seama cine e strategul din spatele doamnei Kovesi, dar cred că acea persoană conduce România.

- Credeți că se face anticorupție în România?

- Ceea ce se face în România nu e anticorupție, ci o selecție artificială: persoane considerate nedezirabile pentru anumite poziții sunt executate, în timp ce alte persoane care săvârșesc infracțiuni își văd liniștite de viață. Ceea ce se întâmplă în România este execuția unui plan gândit de unii și de alții cu niște victime colaterale și nu știu dacă oamenii ăștia care execută planul respectiv își dau seama că la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, vor deconta pentru acțiunile lor.

„Sunt din toate sferele“

- Care este cea mai mare dezamăgire profesională a dvs.? Faptul că niște oameni care au fost puși în niște funcții șiau asumat prin minciună sacrificarea unor oameni, doar pentru a da satisfacție altora și a-și conserva pozițiile de forță pe care ei le-au avut la un moment dat. Și mă refer aici și la foști miniștri, și la foști șefi de instituții. Sunt din toate sferele. - Vă rog să-i nominalizați. George Maior este unul dintre ei, dl. Gabriel Oprea, dl. Predoiu. Sunt din toate sferele.