Alexandru Maftei dă filmul pe teatru și regizează Push Up la Naționalul timișorean I GALERIE FOTO

Alexandru Maftei dă filmul pe teatru și regizează Push Up la Naționalul timișorean I GALERIE FOTO

Alexandru Maftei cunoscut regizor de film și scenarist (”Bună, Ce faci?” sau ”Domnișoara Christina” – sunt numai două exemple reprezentative), colaborează în perioada aceasta cu Teatrul Național Timișoara unde regizează cea mai recentă premieră a stagiunii.

Teatrul Național pregătește Push Up de Ronald Schimmelpfennig, în traducerea lui Victor Scoradeț. Spectacolul are prima reprezentație miercuri, 7 martie, de la ora 19:00, la Sala 2.

”Un text-cult al dramaturgiei contemporane europene, Push Up explorează unul dintre miturile preferate ale lumii contemporane: acela că singurul drum acceptabil este cel care merge în sus. Că nimic nu-ți poate sta în cale în drumul spre vârful piramidei. Nici semnele timpului, nici emoțiile, nici setea de căldură umană. Push Up dezvăluie patru situații de viață, patru întâlniri, patru oportunități de comunicare. Pentru ce sau pentru cât ești dispus să renunți la tot ceea ce eşti?, e întrebarea  la care fiecare dintre personaje este provocat să răspundă. Şi fiecare răspunde aşa cum crede sau ştie mai bine. Şi, pe măsură ce răspunsurile fie rănesc, fie creează punţi de comunicare, geamurile clădirii impozante de birouri care serveşte de această dată drept decor reflectă  în oglinda lor rece  întreaga societate civilizată, cu jaloanele ei ierarhice bine trasate, cu groaza ei absolută de ratare, cu tot arsenalul ei de măşti, toate acele persona care ne ajută să supravieţuim “junglei urbane” – nouă înșine, în fond”, explică Geanina Jinaru-Doboș, secretarul literar al Teatrului Național Timișoara.

Push Up este prima colaborare dintre regizorul Alexandru Maftei și actorii Naționalului timișorean. Romeo Ioan, Ana-Maria Cojocaru, Flavia Giurgiu, Cristina König, Adrian Jivan, Doru Iosif, Victor Manovici şi Victoria Rusu sunt cei care dau viață poveștilor imaginate de Ronald Schimmelpfennig, unul dintre cei mai apreciați și prolifici autori germani de astăzi. Echipei artistice i se alătură scenografa Vali Ighigheanu, care semnează decorul și costumele spectacolului.

Ne puteți urmări și pe Google News