Executivul a decis: Hoții de voturi vor fifi prinși cu tableta

Executivul a decis: Hoții de voturi vor fifi prinși cu tableta

La alegerile parlamentare din decembrie vor fi prinși cu tableta nu doar alegătorii care vor să voteze de mai multe ori, ci și membrii secțiilor de votare care nu vor număra cum trebuie voturile

Guvernul a adoptat ieri o hotărâre privind obligativitatea înregistrării video a procesului de numărare a voturilor în secţiile din România şi din străinătate la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Activitatea în secţiile de votare va fi filmată neîntrerupt cu tabletele aflate în dotarea tuturor secțiilor de votare după ora 21.00, de când se închid secţiile, şi până ce toţi membrii acestora pleacă. Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a precizat că măsura este în beneficiul tuturor partidelor politice. Întrebat dacă aceste înregistrări vor putea fi folosite ca probe în instanţă, Tudorache a spus că este la latitudinea BEC şi a instanţei.

O altă măsură luată de Executiv se referă la ştampilele cu menţiunea „Votat” şi la introducerea unui nou model de plic şi a unui nou model de securizare a acestor ştampile după închiderea urnelor de vot.

Schimbări de prefecți și subprefecți

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot ieri, Guvernul a decis numirea unui nou prefect la Vaslui - Izabel Bogdan. Au fost schimbaţi din funcţie subprefectul de Olt - Ionel Oproiu şi subprefectul de Teleorman - Alexandru Răzvan Ceciu. Au fost numiţi Ionuţ Cotarcea - subprefect la Olt, Liviu Dumitraşcu - subprefect al judeţului Teleorman şi Gheorghe Zoltan Marossy - subprefect al judeţului Timiş.

Ajutor pentru salariații disponibilizați de la Romaero

Guvernul a mai aprobat în ședința de ieri și plata unor compensaţii pentru angajaţii Romaero care vor fi disponibilizaţi, în sumă de 788.000 de lei pentru acest an, estimându- se că sumele compensatorii se vor ridica la aproape 4 milioane de lei în următorii doi ani. Fondurile vor fi alocate din bugetul asigurărilor de şomaj pe anul 2016, pentru plata venitului lunar de completare de care vor beneficia persoanele disponibilizate de la Romaero SA.

Bani pentru fermieri

Guvernul a adoptat ieri o hotărâre prin care permite transferul a 1,4 miliarde de lei din Fondul de Privatizare de la Ministerul Finanţelor la Ministerul Agriculturii, pentru a fi acordate avansuri la plăţile directe pentru 2016, a anunţat ministrul Achim Irimescu. „Probabil, vom ajunge ca săptămâna viitoare deja să avem primii bani plătiţi fermierilor”, a spus Irimescu. Totodată, Guvernul a scos produse din Rezerva de stat, în limita sumei de 177 de milioane de lei, pentru acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă populaţiei afectate inundațiile din Galaţi

Garantarea creditelor pentru IMM-uri

Întreprinderile Mici și Mijlocii vor avea la dispoziție Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri (POIIMM), în urma unui memorandum adoptat ieri de Guvern. Documentele urmează să fie semnate de către viceprim-ministrul Vasile Dîncu. Inițiativa pentru IMM-uri 2014- 2020, în valoare de 100 de milioane de euro, este un program destinat să faciliteze accesul la credite, prin oferirea unei rate de garantare de până la 80%. Se vor acorda garanții neplafonate ce vor avea destinatari finali IMM-urile non-agricole, pentru acele activități care nu sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. (Teodora Cimpoi)