Adrian Duicu, în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă

Adrian Duicu, în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis ca preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, să fie eliberat din arest preventiv, urmând ca el să fie judecat pentru corupţie în arest la domiciliu.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ştefan Constantin Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, şi Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele PSD Orşova.

Decizia instanţei nu este însă definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

Cei trei se află în arest din data de 4 aprilie 2014.

Adrian Duicu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, pentru primire de foloase necuvenite şi pentru două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care şi realizatorul tv Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi; Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi.

Potrivit DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta din urmă era inspector şef al IPJ Mehedinţi, că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

Totodată, conform procurorilor, Adrian Duicu i-a promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă, pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiilor lor de serviciu.

În cazul membrilor Guvernului, funcţionarilor publici din conducerea MAI şi a şefului IGPR, Duicu şi-a folosit influenţa să îl menţină temporar pe Ştefan Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, arată DNA.

În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova, influenţa lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea către o altă persoană din familia lui Ştefan Ponea, la un preţ 'convenabil', a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi).

În luna august 2013, Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni tv, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care-l viza, la acel moment, pe ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţin procurorii.