Sunt unul dintre puținii gazetari care au intrat după 1990 în presă și au rămas și astăzi, sunt dintre cei care au avut în vizor Ministerul Justiției, Parchetele, Ministerul de Interne și, în general, toate instituțiile care aveau legătură cu munca de investigații a unui jurnalist.

 Din generația mea, a ziariștilor care știu evoluția actului de justiție în contextul socio- politic al ultimilor 27 de ani și care sunt încă activi în spațiul media, îi nominalizez pe Adina Anghelescu și Răzvan Savaliuc de la Luju.ro, pe Nicoleta Savin de la Nașul Tv, pe Sorin Ovidiu Bălan, Marius Ghilezan de la România liberă și Lucia Ifrim, care ani de zile a alimentat agenția Mediafax cu știri și articole de mare acuratețe. Ca și mine, ei știu și cum a fost siluită justiția de politicieni, și cum au traversat magistrații (judecători și procurori) ultimul sfert de veac de democrație originală, precum și ce progrese și regrese a făcut sistemul judiciar. Din această cauză, noi suntem gazetari „aparte”, mai cârtitori, mai ales cu oamenii Sistemului și cu unele metode care conduc la îngrădirea libertăților unui individ.

Personal, am apreciat în mod deschis lupta împotriva corupției, nu de când e la cârma DNA Laura Codruța Kovesi, ci din anii '90, dar am promovat în Evenimentul zilei, cu bunăcredință, toate anchetele de răsunet pe care ni le-au semnalat procurorii din 2012 încoace. Până într-o zi, când am descoperit evidența unor abuzuri, dar și că există șefi care au păstorit Justiția și care ne-au dus de nas.

Ion Iliescu și partidul lui au pierdut alegerile în noiembrie 1996, însă pe tot parcursul regimului Constantinescu nu s-a luat măcar în discuție proiectul promovat de Parchetul General privind înființarea Parchetului Anticorupție, deși Uniunea Europeană insista și era dispusă să finanțeze o asemenea instituție

Astăzi vreau să refac istoria adevărată a ceea ce se numește Parchetul Anticorupție sau DNA. O fac abia acum pentru că doar acum am dovada care confirmă că ceea ce scriu e purul adevăr și că nu vreau să dărâm o legendă lansată de niște jurnaliști mai tineri, care au publicat ce li s-a spus sau ce au înțeles ei din ce au auzit. Acum, când colegul meu Mihnea Petru Pârvu a căutat în arhiva ziarului ca să facem ediția de colecție, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a EVZ, a găsit interviul pe care i l-am luat procurorului șef Eugen Vasiliu de la Parchetul General, în august 1996. Tema era: proiectul său pentru înființarea Parchetului Anticorupție. Deci, ideea înființării DNA – Parchetul Anticorupție nu-i aparține doamnei Macovei! Sau, mai corect, îi aparține doar un nume și o metodă. Metodă despre care o să vă spun că e posibil să fie aplicată de partidul lui Dragnea pentru a scăpa de doamna Kovesi de la șefia DNA.

Deocamdată vreau să vă reproduc câteva lucruri importante din proiectul de lege elaborat de procurorul Eugen Vasiliu, directorul Direcției de Urmărire penală și criminalistică din Parchetul General, care dacă s-ar fi înfăptuit, actul de justiție în întregul său ar fi avut altă valoare.

„Măsurile propuse sunt de mai multe feluri: măsuri de natură penală, administrativă, economică și financiară. O să vi le expun așa cum au fost ele consemnate în lucrarea înaintată guvernului”, mi-a spus Eugen Vasiliu. Și le-a enumerat pe fiecare în parte. La măsurile de natură penală se avea în vedere „adoptarea noilor coduri, care să conțină modificări esențiale în ce privește protecția martorilor, administrarea probatoriilor prin mijloace care limitează libertățile democratice să se facă sub controlul magistratului (interceptări, supraveghere)”, dar, în mod expres, și Adoptarea legii răspunderii ministeriale și a legii privind pe funcționarii publici. Lege care nu a operat niciodată clar în România, din 1999, tot din motive ce țin de politică și politicieni.

Măsurile financiare aveau în vedere „încasarea creanțelor externe și a altor drepturi în valută din operațiunile cu străinătatea, verificarea modului de gestionare și utilizare a creditelor externe, precum și obligativitatea declarării provenienței sumelor cu care se realizează operații cash, peste un cuantum de 10.000 de dolari”. Erau niște măsuri imperios necesare deoarece mari afaceri ilegale înfloreau, iar legislația defectuoasă sau inexistentă nu permiteau instituțiilor specializate să intervină.

În 2005, imediat după venirea la putere a Alianței DA, PD și PNL, ministrul de Justiție Monica Macovei a decis că PNA nu este eficient și că instituția trebuie să scape de conducerea pusă de Stănoiu. PSD și PRM, puse în gardă și temându-se de un val de dosare care le vizau membrii de partid, au făcut o sesizare la Curtea Constituțională.

În vara lui 1996, când țara se pregătea de alegeri, iar victoria CDR și a lui Emil Constantinescu deja se contura, procurorul Vasiliu insista la guvernul PDSR pentru „crearea la nivel naţional a unui Oficiu pentru combaterea criminalităţii grave economico- financiare, care să intre în structura Ministerului Public, sub conducerea unui procuror- şef, compus din 5-10 procurori specializaţi, având în structură ofiţeri de poliţie delegaţi să lucreze în subordinea acestor magistraţi, precum şi 10-20 experţi financiari, după modelul adoptat de alte ţări precum Spania, Norvegia, Danemarca, Africa de Sud şi altele”. Proiectul Parchetului General viza modificarea Legii 92/1992, dar şi un set de măsuri „menite să cotracareze şi să stopeze infiltrarea criminalităţii economice în structurile statului”. Ion Iliescu și partidul lui au pierdut alegerile în noiembrie 1996, însă pe tot parcursul regimului Constantinescu nu s-a luat măcar în discuție proiectul promovat de Parchetul General privind înființarea Parchetului Anticorupție, deși Uniunea Europeană insista și era dispusă să finanțeze o asemenea instituție.

Abia în 2002, când premier era Adrian Năstase, iar Parlamentul era al PDSR, s-a luat în discuție înființarea unei noi structuri specializate. Presiunile la nivel internaţional cu privire la amploarea fenomenului corupţiei în toate structurile societăţii a făcut ca proiectul lui Eugen Vasiliu să fie scos din sertare (deși procurorul-șef părăsise Parchetul și trecuse în avocatură), să fie periat și adăugit, în funcție de interese. Astfel, prin OUG nr. 43/2002 s-a născut prima instituţie, distinctă, de combatere a corupţiei: PNA sau Parchetul Naţional Anticorupţie. Ministrul Justiției era Rodica Stănoiu.

În 2005, imediat după venirea la putere a Alianței DA, PD și PNL, ministrul de Justiție Monica Macovei a decis că PNA nu este eficient și că instituția trebuie să scape de conducerea pusă de Stănoiu. PSD și PRM, puse în gardă și temându-se de un val de dosare care le vizau membrii de partid, au făcut o sesizare la Curtea Constituțională. Prin decizia nr. 235/05.05.2005 a Curţii, procurorilor de la PNA li s-a luat dreptul de a mai ancheta parlamentari, acest lucru intrând în atribuțiile Parchetului General, condus atunci de Ilie Botoș. Relațiile instituționale deveniseră din ce în ce mai tensionate, iar ministrul Macovei a căutat o metodă ca să își impună oamenii de încredere în toate structurile. Șefii din PNA, însă, sunt greu de schimbat fiindcă legea îi apără.

Monica Macovei a găsit soluția la sfârșitul anului 2005. A desființat PNA și a înființat Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), pe care l-a trecut în subordinea Parchetului General. Cu acest aranjament, noua structură și-a redobândit dreptul de a ancheta și parlamentarii corupţi. Apoi, în 2006, s-au petrecut ultimele schimbări majore la DNA. Departamentul Naţional Anticorupţie s-a transformat în Direcţia Naţională Anticorupţie, iar procurorul-şef al acesteia a fost pus Daniel Morar, aflat în subordinea noului procuror general al României, Laura Codruța Kovesi. În momentul de față, când totul clocotește în și la DNA-ul condus de doamna Kovesi, nu ar fi de mirare ca ministrul Justiției din noul guvern PSD să aplice „metoda Macovei”, la ordinul partidului, și să ne trezim că DNA devine o nouă instituție, cu o altă conducere. „C-așa-i în tenis!”, vorba marelui actor Toma Caragiu.