Editura Evenimentul si Capital

Adele RENUNŢĂ la muzică. Aflaţi care este motivul

Autor: | | 1 Comentarii | 1947 Vizualizari

Celebra artistă Adele, este singura artistă cu vârsta de sub 30 de ani, care apare în topul celor 20 de muzicieni cei mai bogați din Marea Britanie, potrivit revistei britanice The Sunday Times.

Adele, cu o avere estimată la 147 de milioane de euro, se clasează pe locul 19 pe lista muzicienilor milionari, condusă de fostul membru Beatles Paul McCartney și soția sa Nancy Shevell, care au o avere cumulată de 920 de milioane de euro.

Potrivit sursei, cântăreață și-a mărit averea cu 47 de milioane de euro în 2016, datorită veniturilor obținute din turnee și concerte și din vânzările celui de-al treilea său album '25', din care a vândut anul trecut 2,4 milioane de exemplare în întreaga lume. Dar, a sosit momentul când Adele spune stop muzicii. Printr-un anunţ pe reţelele de socializare, își surprinde fanii cu o veste proastă. Interpreta britanică renunță la muzică, dar nu înainte de luna noiembrie, când își va încheia turneul.

Motivul acestui renunţ este unul foarte important pentru artistă, doreşte să se dedice trup și suflet fiului ei de trei ani. Adele mai  spune că Angelo este prioritatea ei. Deşi l-a luat cu ea aproape peste tot, micuțu va începe şcoala anul viitor, iar cântăreața britanică nu vrea să îl lase singur acasă şi nici să piardă vreun moment din copilăria sa.

Iată mesajul artistei adresat fanilor săi:

„Turneul este un lucru mai diferit, care nu mi se potrivește foarte bine. Eu sunt o persoană de casă, iubesc liniștea și găsesc bucuria în lucrurile mici. În plus, sunt dramatică și am un istoric teribil al turneelor mele. Am avut 119 spectacole, iar cu următoarele 4, ajung la 123. A fost greu, dar și plăcut, totodată, să ajung până aici. Am acceptat acest turneu doar pentru voi, pentru a avea un impact asupra voastră, așa cum și alți artiști au avut asupra vieții mele. Și am ținut neapărat ca ultimul meu spectacol să fie la Londra, pentru că nu știu dacă voi mai avea altul vreodată. Am vrut ca ultimul meu spectacol să fie acasă”.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate