ACUZAŢII NOI: TONI GREBLĂ să lăuda că află date de la DNA. „Dacă e un pericol, îţi aflu, îţi spun eu!”

ACUZAŢII NOI: TONI GREBLĂ să lăuda că află date de la DNA. „Dacă e un pericol, îţi aflu, îţi spun eu!”

DNA cere încuviinţarea arestării preventive a senatorului Toni Greblă, judecător la CCR, urmărit penal pentru mai multe fapte.

Toni Greblă a declarat că săptămâna viitoare va studia dosarul de la DNA pentru a vedea acuzaţiile care i se aduc şi a spus că nu îşi dă seama "dacă era nevoie de solicitarea arestării pentru asemenea învinuiri".

  • Detalii inedite apar în referatul trimis de procurorii DNA la Senat. Procurroii DNA au reunit  ieri, la dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie Toni Greblă, un alt dosar, de favorizare a făptuitorului.

Prin ordonanţa DNA din data de 2 februarie 2015, s-a dispus reunirea cauzelor nr.77/P/2015 şi 385/P/2011.

Obiectul dosarului nr.77/P/2015 (format ca urmare a disjungerii din dosarul nr.363/P/2014, înregistrată pe dosarul nr.501/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei)  îl reprezintă verificarea aspectelor de fapt legate de infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prev. de art.269 C.p. şi respectiv folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii arată, cu privire la această stare de fapt s-a început urmărirea penală in rem prin ordonanţa de extindere a cercetărilor şi începerea urmăririi penale din 6 octombrie 2014, pornind de la întâlnirea din 2 octombrie 2014 dintre numitul Vasile Niţescu, judecătorul de Curte Constituţională Toni Greblă şi omul de afaceri Mihai Prundianu, pe parcursul căreia judecătorul i-ar fi promis lui Vasile NIţescu (care avea calitatea de suspect într-o cauză penală) că, în cazul în care din ancheta desfăşurată în acea cauză ar rezulta „un pericol”, va afla acel lucru şi i-l va spune: „Dacă e un pericol, îţi aflu, îţi spun eu”.