ACȚIUNEA BLOCADA. Polițiști din 21 de județe fac CONTROALE MASIVE cu autoritățile din trei țări. FLUX URIAȘ de călători la FRONTIERELE ROMÂNIEI

ACȚIUNEA BLOCADA. Polițiști din 21 de județe fac CONTROALE MASIVE cu autoritățile din trei țări. FLUX URIAȘ de călători la FRONTIERELE ROMÂNIEI

Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, Poliţia Română organizează acţiunea ,,Blocada” în zona frontierelor de vest, sud şi est ale României, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, ale judeţelor limitrofe acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi. În perioada sărbătorilor de iarnă, se preconizează un flux important de persoane, care vor intra sau ieşi din ţară.

Poliția Română transmite că, pentru evitarea unor situaţii care să afecteze fluxurile de intrare şi ieşire din ţară, în scopul asigurării fluenţei circulaţiei pe principalele căi rutiere şi preîntâmpinarea producerii de evenimente grave, au fost organizate acţiuni „în oglindă” ale poliţiştilor români şi bulgari, în zona frontierei de sud, cu poliţiştii maghiari, în zona frontierei de vest şi pentru prima dată, anul acesta, se vor desfăşura astfel de activităţi comune şi cu poliţiştii din Republica Moldova, în zona frontierei de est.

Poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Arad, Bihor, Satu Mare, Timiş, Hunedoara, Alba, Mureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa, Neamţ, Maramureş, Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui, Galaţi, Dolj, Giurgiu, Constanţa, Călăraşi şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Timiş, Cluj, Iaşi vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi europene pentru siguranța și fluența traficului rutier.

Acţiunea ,,BLOCADA” se organizează, având în vedere fluxul de vehicule şi călători care intră în România prin punctele de trecere situate în zona frontierei de vest, cu Ungaria şi tranzitează teritoriul naţional către frontiera de est, cu Republica Moldova, precum şi numărul însemnat de cetăţeni români, care se deplasează în staţiunile montane din Bulgaria.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, se vor efectua activităţi de verificare în trafic a autovehiculelor înmatriculate în alte state (U.E. sau non-U.E.), sub aspectul legalităţii şi autenticităţii documentelor, precum şi al valabilităţii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

Poliţiştii vor acţiona prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

O atenţie deosebită este acordată magistralelor CF 300, 500 şi 600, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor de natură judiciară, precum şi verificarea, împreună cu structurile de poliţie rutieră, a legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,TAXI”.

 

Totodată, în colaborare cu specialişti în domeniu, se urmăreşte respectarea normelor privind starea tehnică a vehiculelor rutiere, a timpilor de conducere şi odihnă, precum şi legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane.