ACCIDENT la Constanța. MAMĂ și COPIL, LOVIȚI de un AUTOCAR

ACCIDENT la Constanța. MAMĂ și COPIL, LOVIȚI de un AUTOCAR

O femeie și fiul ei, de 7 ani, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța, cu politraumtisme, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un autocar care asigură transportul de călători pe ruta Cluj-Mangalia.

Accidentul a avut loc astăzi dimineață în jurul orei 08,.44 pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Șoferul, de 42 de ani, al unui autocar plin cu călători, care asigură transportul pe ruta Cluj- Mangalia, ajungând în zona intersecției cu strada Palas, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune față spate cu un autoturism, condus de o femeie, de 31 de ani. Șoferița oprise la marcajul pietonal pentru a acorda prioritate pietonilor angajați în traversare.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii dar și a fiului acesteia, de 7 ani, bolnav, pasager stânga spate în autoturism. În urma impactului puternic, spatele autoturismului, unde se afla copilul, a fost distrus. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Polițiștii de la Rutieră au întocmit dosar penal pe numele șoferului autocarului care a rămas și fără permis de conducere.