A violat o minoră în internatul școlii, cu pedagoga și alte eleve în clădire

A violat o minoră  în internatul școlii, cu pedagoga și alte eleve în clădire

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc (județul Suceava) au solicitat ieri judecătoriei din localitate emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele unui recidivist din localitate, Ionel Marius Obreja (34 de ani).

Acesta este acuzat că în urmă cu o lună, în dimineaţa zilei de 8 iunie, în jurul orei 3.00, a forţat una dintre uşile internatului Şcolii Profesionale Speciale din Câmpulung Moldovenesc, a pătruns în clădire, iar aici a intrat într-una din camere, în care dormea singură o elevă în vârstă de 16 ani. Agresorul a scos un cuţit cu care a ameninţat-o pe victimă şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale, siluind-o aproape două ore, susţin anchetatorii. În internat, se aflau în acea dimineaţă şi alte eleve, trei dintre ele dormind chiar într-o cameră alăturată de cea în care a avut loc violul.   Nici una dintre fete nu a auzit nimic, victima fiind avertizată că în cazul în care va scoate un sunet îi va fi tăiat gâtul. Inclusiv pedagoga de serviciu, care se afla şi ea în clădire la acea oră, spune că nu a auzit nimic suspect, aflând de cele întâmplate abia după ora 5.00, când victima s-a dus şi i-a spus tot, după ce violatorul a plecat din clădire. Medicii legişti au confirmat violul, iar anchetatorii au găsit amprentele lui Ionel Marius Obreja în camera victimei. De altfel, şi adolescenta în vârstă de 16 ani l-a indicat pe Obreja drept individul care a violat-o, după o planşă fotografică cu mai mulţi suspecţi, prezentată de poliţişti.   Suspectul a dispărut de la domiciliu încă din acea dimineaţă, existând informaţii că ar fi plecat din ţară. Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis ieri emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ionel Marius Obreja, acesta urmând să fie dat în urmărire generală şi internaţională.