A patra săptămână a campaniei "Oraşul de vis" ajunge pe malul Dunării. Chiar dacă adună deficienţe economice şi sociale, Brăila se bucură de fidelitatea locuitorilor.
După trei săptămâni, în care am aflat despre potenţialul oraşelor Arad, Bacău şi Braşov, este rândul Brăilei să arate dacă poate fi cel mai bun oraş din România pentru a locui. O veche zicală spune că „este imposibil să nu găseşti un drum, când până şi orbul a nimerit Brăila”.
Bătrânii oraşului au aflat de la bunici că zicala s-a născut pe vremea în care Brăila era singurul oraş-port la Dunăre, fiind imposibil pentru călători şi comercianţi să rătăcească drumul. O altă variantă face referire la principalele străzi, dispuse circular: pleacă de la Dunăre şi ajung tot pe malul acesteia.
Personajul din poveste mai poate fi şi un băiat orb, care îşi dorea să ajungă la o apă curgătoare. Urmând sfatul unui alt călător, de a ţine drumul drept, a ajuns la Dunăre, în Brăila.
Departe de mituri şi legende, Brăila este primul reprezentant al Munteniei care intră în campania „Oraşul de vis”. Din imaginea puternică din trecut a rămas amintirea perioadei de prosperitate.
Astăzi, are un spor natural şi o rată a natalităţii aproape de minimul pe ţară. Situaţia economică locală îi descurajează pe tineri să - şi întemeieze o familie, însă autorităţile locale speră ca prin programele în derulare să creeze un echilibru.
Natura acestor măsuri va fi dezvăluită joi, de primarul Aurel Simionescu, într-un interviu exclusiv www.evz.ro. Acesta va vorbi despre investiţii şi soluţii la principalele probleme ale oraşului.
O popularitate firavă
Pe www.evz.ro, Brăila nu apare ca un oraş popular. Din cele 15 oraşe aflate în competiţie, acesta se află pe locul 14, cu 171 de voturi de popularitate, urmat de Galaţi, loc cu 131.
Atunci când vine vorba despre evaluarea potenţialului, locuitorii sunt obiectivi şi nu se sfiesc să arate punctele slabe. Chiar dacă au la dispoziţie note de la 1 la 10, în Brăila nu trec de 4,29. Pentru Dezvoltarea economică a primit 3,46, cea mai mică valoare, urmată de Siguranţă (3,48). Are rezultate mai bune la Administraţie (3,77), Infrastructură (3,79) şi Sănătate (3,83). Pentru Cultură şi educaţie a primit 4,19 şi nota 4,29 la Mediu.
Însă chiar şi aşa, majoritatea comentariilor postate de cititori arată un oraş care şi-a păstrat frumuseţea. Iar cei care ajung să locuiască aici rămân loiali, contrar minusurilor economice şi sociale.