A început procesul. Judecat pentru ucidere din culpă, un fost ministru se apără: „Nu am văzut accidentul”

A început procesul. Judecat pentru ucidere din culpă, un fost ministru se apără: „Nu am văzut accidentul”

Vineri a avut loc primul termen în camera preliminară din dosarul în care fostul ministru Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu decesul polițistului Bogdan Gigină

Vineri a avut loc primul termen în camera preliminară din dosarul în care fostul ministru Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu decesul polițistului Bogdan Gigină.

Ședința a avut loc în camera preliminară, iar la finalul acestei proceduri judecătorii vor stabili dacă instanța a fost sesizată în mod legal.

"Sunt primul om din România trimis în judecată pentru ucidere din culpă stând pe bancheta din spate a mașinii.Nașul motocilistului era seful dispozitivului de însoțire, s/a dus la motociclist și i-a zis <>. Motociclistul a rămas în continuare în misiune. Nu s-a depășit viteza legală. Poliția Rutieră trebuie să spună ce prevăd regulamentele în acest sens, nu se ocupă un ministru de așa ceva. Dispeceratul a anunțat mașina de poliție, motociclistul înainte că urmează lucrările din Știrbei. Nu am văzut accidentul. Nu aș fi sărit în groapă dacă aș fi văzut accidentul?," a spus fostul ministru la finalul ședinței de judecată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă.

Potrivit DNA, din datele administrate ar rezulta că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

În acest dosar DNA a clasat acuzațiile de abuz în serviciu privind folosirea coloanelor oficiale de către Gabriel Oprea, motivând aplicarea unei decizii a CCR referitoare la această infracțiune.