500 de cutremure în satul care stă pe un burete îmbibat cu apă

500 de cutremure în satul care  stă pe un burete îmbibat cu apă

Oamenii se simt mai împăcaţi de faptul că autorităţile se preocupă de soarta lor şi se implică

Cele 500 de cutremure care s-au produs în zona oraşului Galaţi, în ultima perioadă au impus o nouă şedinţă a conducătorilor judeţului. În mod special în judeţ, zona Izvoarele are o anumită „sensibilitate”. Sătenii din Izvoarele au susţinut în repetate rânduri că seismele nu au avut cauze naturale. Directorul de la Institutul de Fizica Pământului a subliniat, prin raportul prezentat în faţa prefectului, la şedinţa din acest week-end, că suspiciunile în cauză nu sunt justificate.

Primarul comunei gălăţene cu „probleme seismice” a anunţat că, în acest moment, sătenii din Izvorani sunt liniştiţi, cu toate că în septembrie au mai avut un moment de spaimă la seismul resimţit în zonă, la momentul respectiv. Chiar dacă nu este întru totul de acord cu explicaţiile ştiinţifice ale specialiştilor, oficialul gălăţean a spus că oamenii se simt mai împăcaţi de faptul că autorităţile se preocupă de soarta lor şi se implică. La finalul întâlnirii de la Prefectura Galaţi, reprezentantul INFP a ţinut să precizeze că monitorizarea din zona Izvoarele va fi intensificată prin instalarea în zonă a unui număr de şase sisteme de monitorizare, care vor funcţiona permanent pe o perioadă un an sau un an şi jumătate, astfel încât să se evite cheltuielile enorme şi inutile care s-au făcut anul trecut pentru urmărirea fenomenului seismic.

Ne puteți urmări și pe Google News