Editura Evenimentul si Capital

1968 - Sfîrşitul iluziilor lui Ceauşescu. România lui Cristoiu

Autor: | | 4 Comentarii | 7936 Vizualizari

Din cele peste 1000 de pagini ale cărţii La vie en rouge, tipărit de Christian Duplan şi Vincent Giret, în 1994, la Seuil, se iţeşte o idee îndrăzneaţă: Prăbuşirea comunismului a început în 1968!

Posibilul şoc produs de impactul unei asemenea afirmaţii se mai îndulceşte un pic dacă îi adăugăm o altă teză fundamentală a cărţii.

Rolul decisiv în subminarea comunismului l-au avut nu anticomuniştii rămaşi în viaţă după masacrul care a lovit partidele democratice o dată cu instaurarea dictaturii, nici Vestul, ci foştii comunişti sau fiii acestora, convertiţi la anticomunism. Încă din 1956, după Raportul secret al lui Hruşciov, susţin Christian Duplan şi Vincent Giret, comuniştii intelectuali, cei trecuţi la noua doctrină nu pentru că n-avuseseră loc în partidele burgheze, precum liderii de origine proletară, ci din convingere intimă, traversează un proces interior aparte.

Fii de mari şi mici burghezi, aceşti comunişti intelectuali, în genul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, descoperiseră în comunism ceea ce nu găsiseră în mediul familial: ajutorarea celor mulţi şi obidiţi, nemulţumirea faţă de slăbiciunile capitalismului, nevoia de aventură.

Pierderea speranţei

Treptat-treptat, inteligenţe lucide, aceşti comunişti încep să-şi dea seama, după instaurarea dictaturii, că societatea pentru care luptaseră nu era cea visată în operele lui Marx, Engels şi Lenin, opere studiate în biblioteci, în germană, engleză sau franceză. Că noul regim nu făcea, în ultimă instanţă, decît să perpetueze, chiar dacă într-o formă mai subtilă, împărţirea societăţii într-o mînă de privilegiaţi (nomenclaturiştii) şi restul populaţiei. Raportul secret al lui Hruşciov le dă speranţa că sistemul se va putea restructura din interior. . Sleită după „îngheţul” care a urmat lui 1956, această speranţă izbucneşte întro formidabilă înflorire, în 1968, o dată cu „primăvara pragheză”.

„Socialismul cu faţă umană”, propus de Aleksandr Dubcek, răspundea pe deplin credinţei că sistemul se va putea democratiza fără ca temeliile să-i fie clintite. Echipa lui Dubcek voia să evite alunecarea fatală spre capitalism, aşa cum se întîmplase în cazul revoluţiei maghiare din 1956. Aripa liberală a Partidului Comunist Ceh nu obosise în a-şi reafirma voinţa de a rămîne în hotarele socialismului, injectînd sistemului elementele definitorii ale democraţiei.

Experienţa pragheză a sucombat sub tancurile sovietice. Pentru comuniştii lucizi din întreaga Europă de Est a fost sfîrşitul iluziei. A marii, tragicei iluzii că sistemul poate fi revoluţionat din interior. Din acea clipă ei au început să devină anticomunişti. Şi fie prin acţiunea directă, fie prin educarea copiilor lor, au pornit o bătălie crîncenă, chiar dacă discretă, pentru răsturnarea comunismului.

Plenara din aprilie 1968

Studiile consacrate istoricului proces al prăbuşirii comunismului îşi concentrează atenţia pe realităţile din Polonia, Cehia, Ungaria. România e abordată doar în treacăt.

Această ocolire văduveşte respectivele analize de radiografierea unui spaţiu deosebit al capitolului numit sfîrşitul iluziilor: cel românesc. Pentru că la o simplă cercetare a anului 1968 bucureştean, vom constata că în România lucrurile au stat mai încîlcit decît în celelalte ţări. Aici s-a petrecut, în materie de iluzii, un proces aparte. În timp ce în alte ţări din Est, comuniştii intelectuali îşi îngropau definitiv speranţa privind capacitatea comunismului de a se reforma din interior, în România aveau loc o înfiripare şi o creştere rapidă a iluziilor.

Comuniştii intelectuali români aveau toate temeiurile să creadă că sistemul se poate umaniza. În 22 aprilie 1968, se deschide la Bucureşti Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Ultimul punct al ordinii de zi, cel cu numărul 6, precizează sec: „În legătură cu reabilitarea unor activişti de partid”. Simplilor membri, chiar şi membrilor Comitetului Central, participanţi la Plenară, acest punct nu le va fi spus mare lucru în clipa cînd au luat cunoştinţă cu el. Desfăşurarea reuniunii le va produce o uluire de proporţii. La punctul 6, potrivit Comunicatului difuzat în 26 aprilie 1968, „Plenara a ascultat apoi Raportul Comisiei de Partid cu privire la reabilitarea unor activişti ai Partidului Comunist Român”. După ce sînt enumeraţi vorbitorii, textul oficial menţionează: „În încheierea dezbaterilor a luat cuvîntul tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român a adoptat o hotărîre în legătură cu reabilitarea unor activişti ai Partidului Comunist Român”.

Raportul, Cuvîntarea lui Nicolae Ceauşescu şi Hotărîrea dezvăluiau participanţilor gravele crime comise în perioada Dej împotriva unor activişti de partid, între care la loc de frunte se numără Lucreţiu Pătrăşcanu.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: ceausescu, 1968



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X