Zuzana Caputova a câștigat alegerile prezidențiale din Slovacia, devenind astfel prima femeie președinte a țării. Adversarul său, Maros Sefcovic, și-a recunoscut înfrângerea.
Avocata liberală Zuzana Caputova va deveni prima femeie preşedinte al Slovaciei, potrivit rezultatelor aproape complete al celui de-al doilea tur al alegerilor publicate sâmbătă seară de Oficial naţional de statistică, relatează AFP.
Militanta anticorupţie a obţinut 58,38% din voturi, conform rezultatelor din 99,84% din secţiile de votare. Adversarul său, Maros Sefcovic, comisar european susţinut de partidul de guvernământ de centru-stânga (Smer-SD), este creditat cu 41, 61% din voturi.
Imediat după publicarea primelor rezultate, Zuzana Caputova a lansat un apel slovacilor să se unească, scrie Agerpres.
„Să căutăm ce ne uneşte, să punem cooperarea deasupra intereselor noastre”, a spus ea în faţa reprezentanţilor presei.
„Pentru mine, aceste alegeri au dovedit că poţi câştiga fără să îţi ataci adversarul şi cred că această tendinţă se va confirma în cursul alegerilor pentru Parlamentul European şi legislativelor slovace de anul viitor”, a declarat viitoarea preşedintă a Slovaciei.
Rezultatul său, a mai afirmat ea, a arătat că „este posibil să nu cedezi populismului” şi „să câştigi încrederea oamenilor fără să recurgi la un vocabular agresiv şi atacuri la persoană”.
Adversarul său şi-a recunoscut înfrângerea. „I-am telefonat d-nei Caputova ca să o felicit pentru victorie. I-am trimis un buchet de flori pentru că prima femeie preşedinte al Slovaciei merită un buchet”, a declarat Maros Sefcovic.