Mark Zuckerberg a confirmat, marţi, că date ale utilizatorilor Facebook au fost vândute de profesorul Aleksander Kogan şi altor companii, în afară de Cambridge Analytica.
În timpul audierii sale în faţa comisiilor de Comerţ şi Juridice ale Senatului american, Mark Zuckerberg a confirmat faptul că datele private ale utilizatorilor de Facebook au fost vândute de Aleksander Kogan și altor companii, nu doar către Cambridge Analytica.
Întrebat de senatorul Tammy Baldwin dacă Kogan a vândut date colectate prin Facebook şi altor companii, în afară de Cambridge Analytica, Mark Zuckerberg a răspuns afirmativ.
„Da, a vândut date şi altor companii”, a spus CEO-ul Facebook, menţionând compania Eunoia, dar precizând că au fost şi altele, pe care le va menţiona în declaraţia lui completă.
Aleksander Kogan este cercetătorul de la Universitatea Cambridge care a creat chestionarul folosit de Cambridge Analytica. Aplicaţia "thisismydigitallife", concepută de Kogan, cercetător în psihologie care lucra pentru această companie, i-a permis întreprinderii să colecteze date personale de la mii de persoane care au descărcat-o, dar şi pe cele ale prietenilor lor de pe platforma de socializare.
Audierea lui Mark Zuckerberg în comisiile de Comerţ şi Juridice ale Senatului american, după izbucnirea scandalului "Cambridge Analytica”, continuă la momentul transmiterii acestei ştiri.