Anul trecut, românii au stat pe întuneric, în medie la nivel național 7.11 ore, din cauza apariției unor evenimente neprevăzute. Bucureștenii au fost cei mai privilegiați.
De la un an la altul, frecvența și durata penelor de curent a scăzut simțitor. Cu toate acestea, diferența dintre calitatea serviciilor furnizorilor și distribuitorilor de electricitate este destul de mare, și are la bază investițiile pe care aceștia leau făcut în timp în rețeaua de distribuție, dar și în mecanisme de intervenție, atunci când apare o situație neprevăzută. SAIDI este indicatorul de performanță care măsoară, în cazul fiecărui furnizor de electricitate, întreruperile de curent de peste 3 minute, pe parcursul unui an.
Cele mai mici perioade de întrerupere a curentului au fost consemnate anul trecut în cazul Enel Muntenia, urmată de Enel Dobrogea și de Enel Banat, potrivit raportului privind realizarea indicatorului de performanță întocmit de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În cazul Enel Muntenia, cumulate, perioadele de întreruperi au reprezentat, în total, 240 de minute, adică 4 ore. „Performanțele maxime de ansamblu au fost stabilite de Enel Muntenia (240 min/an), urmat de Enel Dobrogea (243 min/an), Enel Banat (253 min/an), Electrica Transilvania Nord (460 min/an), Electrica Muntenia Nord (461 min/an), Electrica Transilvania Sud (467 min/ an)”, se menționează în raport. În medie, românii au stat pe întuneric, la nivel național, 7.11 ore din cauza apariției unor evenimente neprevăzute.
Pentru a diminua durata penelor de curent, Enel Muntenia a început încă din 2009 implementarea sistemului Telecontrol. „Unul dintre principalele beneficii ale sistemului Telecontrol este că permite tehnicienilor Enel să execute manevrele de realimentare cu energie aproape instant. În loc să fie trimisă o echipă de electricieni pe teren care să o inspecteze, acțiune ce necesită timp, sistemul Telecontrol permite identificarea zonei afectate mult mai repede și efectuarea de la distanță a manevrelor pentru realimentare”, au comunicat reprezentanții companiei.
Întreruperi de curent de trei ori mai mari în mediul rural
Potrivit raportului ANRE, perioada medie (media făcută în rândul furnizorilor de electricitate) anuală a penelor de curent înregistrate în localitățile din mediul urban a fost de 205 minute pe an, în 2013, adică de trei ore și 25 de minute de-a lungul întregului an.
În schimb, la sate întreruperile de curent neplanificate au fost de trei ori mai îndelungate, de 694 de minute, adică peste 11 ore, de-a lungul întregului an.
În funcție de furnizorul de electricitate, „se constată faptul că pentru mediul rural se înregistrează, în general, valori de trei până la șapte ori mai mari decât pentru mediul urban”, mai scrie în raport.
Comparație 2008 - 2013
Față de 2008, anul trecut, întreruperile neplanificate de curent au scăzut la jumătate. Astfel, în 2008, perioada medie de întreruperi la nivelul furnizorilor de electricitate, în întregul an, a fost de 638 de minute, deci mai mult de zece ore și jumătate. În 2013, nivelul a coborât la 427 de minute pe an, adică 7 ore și 7 minute. „Este cea mai bună performanță de când se fac înregistrări (din anul 2008 încoace) și, probabil, cea mai bună performanță în general. Se observă că E.ON Moldova a progresat cel mai mult ( - 580 min/an), urmat de Enel (circa - 400 min/an)”, scrie în raportul ANRE. Distribuitorii de electricitate din România cuprinși în raportul ANRE sunt Enel Muntenia, Enel Dobrogea, Enel Banat, Electrica Transilvania S, Eletrica Transilvania N, Electrica Muntenia N, E. ON Moldova și CEZ Oltenia.