Autoproclamatele “republici populare” Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei costă Kremlinul în jur de 20 de milioane de dolari zilnic, au calculat jurnaliştii ucraineni de la postul de televiziune TSN, care au intrat în posesia unui deviz estimativ confidenţial.
Documentul ar proveni din anturajul lui Oleg Ţariov, din conducerea Partidului Regiunilor, al fostului preşedinte Viktor Ianukovici. Tocmai el ar fi persoana care încasează şi distribuie fondurile venite de la Moscova în estul Ucrainei, generând nemulţumiri printre apropiaţii săi.
Astfel, pe 21 de pagini este prezentat un plan de distrugere a statului ucrainean. Două treimi din acest document sunt alocate estimărilor pentru viitoarele acţiuni ale insurecţiei proruse din estul Ucranei, susţin jurnaliştii de la TSN.
Potrivit acestora, “mitingurile paşnice” în estul Ucrainei ar fi costat aproximativ 15.000 de dolari fiecare. Rezultă în jur de 75 de dolari per participant, însă manifestanţii dacă au primit 100-200 hrivne (aproximativ 10 dolari), relatează postul tv menţionat.
“Aceste sume erau pur şi simplu deturnate de Ţariov. Din aceste fonduri, el continuă să-şi construiască o viaţă de lux”, declară expertul ucrainean Serghei Parhomenko. El spune că a observat de mai mult timp un decalaj între sumele trimise de “coordonatorii” lui Ţariov de la Moscova şi sumele cu care sunt remuneraţi rebelii.
“Acolo (în estul Ucraine), oamenii luptă pentru 1.000 de hrivne (aproximativ 70 de dolari) pe lună, deşi Ţariov explicase Moscovei că are nevoie de 1.000 de hrivne pe zi” pentru plata insurgenţilor, spune el.
Sumele cheltuite de Moscova pe cele două republici rebele din estul Ucrainei i-a impresionat pe jurnaliştii ucraineni. Astfel, conform acestora, pentru publicitatea stradală “republicile populare” Lugansk şi Doneţk au cheltuit în ultimul timp 500.000 de dolari. Alte 300.000 de dolari au fost alocate pentru “fabricarea” de informaţii pentru mass-media, iar pentru dezvoltarea bazei ideologice a separatiştilor - 25.000 de dolari.
Pentru uniformele militare şi muniţie, Ţariov a cerut Moscovei câte 1.500 de dolari per persoană, dar impresionează cheltuielile distribuite ca ajutoare pentru familiile rebelilor ucişi în lupte, relatează TSN, dar fără să indice o sumă concretă.
Uciderea unui insurgent este o “ocazie suplimentară” pentru liderii separatiştilor de a pune mâna pe banii destinaţi rudelor acestora. Astfel, pentru aşa-numiţii lideri ai autoproclamatelor “republici populare” Doneţk şi Lugansk este profitabil să fie omorâţi câţi mai mulţi rebeli. Poate aşa se explică ordinele fără sens privind asalturi în lanţ asupra aeroportului din Doneţk, atacuri în care şi-au pierdut viaţa sute dacă nu mii de rebeli, afirmă expertul menţionat.
În timp ce ucrainenii se omoară între ei în estul ţării, unde în bombardamente mor femei şi copii nevinovaţi, Ţariov s-a stabilit într-o zonă luxoasă din Moscova, conduce un Porsche Cayenne, iar copiii săi studiază la Londra.