Episcopul Eparhiei Reformate de Dincolo de Tisa i-a cerut lui Zoltán Balog, preotul implicat în scandalul pedofilului eliberat, să demisioneze.
Multora nu le place că Zoltán Balog nu și-a asumat responsabilitatea, scrie Nepszava.
Lui Zoltán Balog i s-a cerut de mai multe ori să demisioneze
Episcopul Eparhiei Reformate de Dincolo de Tisa, Károly Fekete, i-a cerut de două ori lui Zoltán Balog să demisioneze, informează Telex pe baza unui comunicat dat publicității de eparhia bisericii.
Potrivit comunicatului, Károly Fekete i-a cerut pentru prima dată fostului ministru să demisioneze din funcția de președinte al Sinodului la votul de simpatie desfășurat marți în Biroul sinodal al Bisericii Reformate din Ungaria, în care - potrivit lui Zoltán Balog - a obținut majoritatea de voturi, 86 la sută, astfel că pe baza acestui rezultat nu și-a dat demisia. În acest comunicat eparhia a mai menționat că „a vorbit miercuri la telefon cu Zoltán Balog și i-a cerut din nou să demisioneze”.
Cutremur în Biserica Reformată din Ungaria
„Am încredere că, ținând cont de unitatea bisericii noastre, după consultarea cu membrii Consiliului prezidențial el va fi dispus să procedeze în consecință”, a scris episcopul Eparhiei Reformate de Dincolo de Tisa, care a cerut, totodată, cumpătare până la decizia lui Balog și a adăugat că speră că perioada de post va ajuta pe toată lumea la „autoexaminare personală și la nivelul bisericii”.
Scaunul lui Zoltán Balog a început să se clatine după ce s-a dezvăluit că, în calitate de consilier, ar fi putut avea un rol cheie în semnarea cererii de grațiere de către președintele Ungariei, Katalin Novák, înaintată de Endre Kónya, care, în calitate de director adjunct, a vegheat asupra directorului pedofil al Căminului de copii „Kossuth Zsuzsa”.
Zoltán Balog nu vrea să demisioneze
În pofida acestui fapt, episcopul nu are nicio intenție să demisioneze în acest moment, ba mai mult, în declarația sa a pus mai degrabă toată responsabilitatea pe seama președintelui republicii, care din cauza dosarului de pedofilie a fost nevoit să demisioneze. De altfel, Katalin Novák îl considera pe fostul ministru al resurselor umane ca mentor în timpul carierei sale politice.
Decizia lui Zoltán Balog a stârnit indignare în rândul credincioșilor, dar au fost și câțiva pastori care i s-au opus. Ziarul "Népszava" a relatat recent că pastorii reformați András Csűrös și Zoltán Tar au anunțat că vor renunța la suplimentele salariale pentru victimele de la Bicske până când Zoltán Balog își va da demisia.
(Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)