Sfânta Ecaterina de la Alexandria este, conform tradiției, ocrotitoarea iubitorior de carte, elevi, studenți etc. În istoriculcreștin ortodox este descrisă drept o sfântă creștină, fecioară, martirizată la începutul secolului al IV-lea.
A fost o prințesă, fiica principelui Consta, și o studentă foarte bună. Ea a îmbrățișat religia creștină pe la vârsta de 14 ani și a fost martirizată la vârsta de 18 ani.
Sfânta Ecaterina de la Alexandria prăznuită pe 25 noiembrie
Biserica Ortodoxă o prăznuiește în fiecare an în luna noiembrie pe Sfânta Ecaterina de la Alexandria. Fiica guvernatorului Constas a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Se spune despre ea că avea cunoștințe de limba greaca si limba latina. Dar, totodată, se pricepea și la astronomie si de oratorie.
S-a nascut in cetatea Alexandriei, într-o familie nobilă. Datorita frumuseții și întelepciunii sale, însuși Împăratul Maximian își dorea să o ia de soție.
Se spune că înainte de convertire a avut două viziuni. Mai întâi a văzut-o pe Maica Domnului cu Pruncul în brate. Cum nu a reușit să-i vadă fața Mântuitorului a decis să primească Sfântul Botez. În cea de-a doua vedenie, i s-a arătat Hristos, care i-a dăruit un inel de logodnă, spunându-i:
„Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”.
Martirizată pentru că nu și-a renegat credința
Împăratul Maximinus a întâlnit-o la Alexandria unde era pentru o sărbătoare păgână. Frumusețea sfintei l-a captivat pe împărat care, pentru a-i arăta că păgânii sunt superiori creștinilor a ordonat adunarea a 50 din cei mai învățați dascăli ai imperiului.
Totuși, Sfânta Ecaterina i-a învins cu înțelepciunea ei și i-a determinat să creadă în Hristos. Ea i-a întârit cu semnul crucii, iar aceștia acceptă cu curaj moartea în numele Domnului. Au fost arși, se spune, la porunca împăratului.
Văzând că nu poate să o convingă să i se alăture, împăratul i-a promis bogății și faimă, însă Sfânta Ecaterina l-a refuzat. Drept urmare, se spune că acesta s-a răzbunat și a supus-o torturilor, iar mai apoi a închis-o. După ce a supus-o la nenumărat torturi, împăratul a ordonat să fie decapitată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, Sfânta a reușit să convingă mai mulți oameni din anturajul său, inclusiv pe Împărăteasa Augusta să treacă la creștinism.
Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost duse de un înger în Muntele Sinai, iar acolo se găsesc cinstitul ei cap dar și mâna stânga, care au fost puse în biserica din Mănăstirea Sinai.
Rugăciunea către Sfânta Ecaterina
În calendar ortodox 2023, Sfânta Ecaterina este prăznuită pe 25 noiembrie. Despre ea se spune că este ocrotitoarea elevilor, a studenților și a tuturor celor iubitori de carte. O rugăciune către Sfânt Ecaterina:
„O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc', ,,veşminte albe' spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie' pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.
Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.
Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.
Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii Cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii Cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile Cuvântului, Biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni.
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile Raiului.
Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin.”