Ziua Mondială a MEDIULUI marcată cum se cuvine în ROMÂNIA

Ziua Mondială a MEDIULUI marcată cum se cuvine în ROMÂNIA

Stabilită de Adunarea Generală a ONU, în anul 1972, cu prilejul Conferinței de la Stockholm privind Mediul, Ziua Mondială a Mediului (World Environment Day) este marcată, în fiecare an, astăzi, adică pe 5 iunie. România dedică acestui eveniment numeroase acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, ce se adresează în special copiilor, acțiuni de ecologizare, dezbateri și mese rotunde etc.

“Connecting People to Nature”, leit-motivul ales de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) pentru celebrarea Zilei Mondiale a Mediului din acest an, este un îndemn în plus de a deveni din ce în ce mai apropiați de natură și de a fi cu mult mai atenți la efectele pe care dezvoltarea economică le poate avea asupra acesteia.

”După decenii de dezvoltare economică haotică, ar fi extrem de greu să îi redăm naturii frumusețea și vigoarea de altădată, însă, din fericire, nu este prea târziu să conservăm ceea ce a rămas nedistrus și să avem o nouă abordare a relației activități umane-mediul înconjurător.

Dezvoltarea durabilă, economia circulară, stimularea înlocuirii mijloacelor de transport poluante cu cele electrice sau hibrid, colectarea selectivă a deșeurilor, protejarea florei și faunei trebuie să devină, cât mai curând, reflexe comportamentale ale tuturor popoarelor, dacă dorim ca și generațiile viitoare să se poată bucura de apă și aer curat, de hrană sănătoasă și, nu în ultimul rând, de frumusețea extraordinară pe care ne-o oferă natura, în fiecare clipă!”, a declarat, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Ne puteți urmări și pe Google News

La fel ca în fiecare an, și în 2017 România dedică acestui eveniment numeroase acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, ce se adresează în special copiilor, acțiuni de ecologizare, dezbateri și mese rotunde, distribuiri de fluturași și pliante, concursuri, organizate de instituțiile publice locale în parteneriat cu o.n.g.-urile de profil și autoritățile de mediu.

Dintre acestea, amintim: Concursul Județean “Mediul depinde de noi” (APM Argeș), „Eco-reporteri în acțiune” (APM Bacău), campania de informare „Față în față cu specialiștii” (APM Botoșani), concursul de machete peisagistice „Peisajul de pe strada mea” (APM Brăila), concursul de fotografii „Copiii salvează mediul” (APM Dâmbovița), concursul „Micul Ecologist” (APM Iași), proiectul „Colțul verde din curtea scolii” (APM Olt), expoziția de jucării din materiale refolosibile (APM Sibiu) și multe alte activități educative în aer liber.