Ziua Marelui Nu, Zi Națională a Greciei. De ce Grecia a refuzat în octombrie ceea ce România a acceptat în iunie-august 1940?
Ziua de 28 octombrie 1940: la ora trei dimineața trupele fasciste italienie din Albania trec granița Greciei! Radio Atena anunță laconic: „În această dimineață la ora 5.30, trupele italiene au atacat teritoriul național”. Cum s-a ajuns aici?
Ziua Marelui Nu - recepția de la Legația Reichului din Atena
Ziua de 28 octombrie 1940 începuse pentru dictatorul grec Ioannis Metaxas la Legația Reichului din Atena. Fusese o recepție în timpul căreia, la ora 4 dimineața, ambasadorul Italiei fasciste, Emanuele Grazzi i-a înmânat telegrama Ducelui Benito Mussolini. Telegrama solicita Atenei să deschidă frontierele pentru ca trupele italiene să se instaleze pașnic. Spre cinstea lui, dictatorul Metaxas a răspuns laconic: Oxi! Adcă Nu!, în limba greacă.
Emanuele Grazi (1891-1961), absolvent al Universității din Pisa, Facultatea de Drept în 1911, Din 1912 și-a început cariera diplomatică la Tunis, după care a avut posturi diplomatice în Comitetul de Ajutor Interaliat, apoi a fost la Berlin, apoi la Florianopolis în Brazilia. A mai fost trimis în Guatemala. Din 1934 și până în 1939, a lucrat ca director la Ministerul Propagandei și la Serviciul de Presă. În 1939 a devenit Ministrul Plenipotențiar al Italiei la Atena.
Generalul Ioannis Metaxas (1871-1941) care conducea Italia cu mână de fier nu era totuși un pro-fascist sau pro-nazist convins. El a condus Grecia cu mână de fier în timpul domniei regelui George, ginerele reginei Maria și Regelui Ferdinand din aprilie 1936 până în ianuarie 1941, la moartea sa.
Ziua Marelui Nu - riposta Greciei subminează planurile lui Hitler de a ataca URSS
Grecii rezistă eroic iar succesele Italiei se lasă așteptate. Practic, Armata lui Mussolini, în ciuda unor atuuri ca număr de efective și existența unei flote redutabile în Mediterana și Mările Adriatică și Tireniană, era slab echipată și instruită. De aceea, până în primăvara anului următor, trupele italiene nu făcuseră mare lucru pe frontul grec.Mai mult decât atât, grecii trec în Albania, ocupă un sfert din Albania. În martie 1941, contraofensiva italiană eșuează lamentabil.
Norocul lui Mussolini s-a datorat lui Hitler. Mai exact, atitudinii lui Hitler de a decide invadarea Iugoslaviei și Greciei la 6 aprilie 1941. Hitler era furios pe lovitura de stat de la Belgrad care îl detronase pe regele care încheiase un pact cu Hitler. Voia să controleze și Grecia pentru a preveni o eventuală debarcare britanică dinspre Egipt. Practic aplicarea Planului Barbarossa a fost amânată cu 7 săptămâni, din cauza rezistenței grecilor și sârbilor, chiar și după secesiunea Croației care a devenit NDH condus de liderul Ustasa, Ante Pavelic. Cele 7 saptamani au fost fatale pentru Germania pentru că Hitler a ajuns să invadeze URSS exact ca Napoleon. Napoleon pornise invazia pe 23 iunie 1812, Hitler a început pe 22 iunie 1941.
Epilog
Războiul greco-italian a durat din 28 octombrie 1940 și până la 23 aprilie 1941. Victoriile grecilor au reprezentat prima victorie aliată după perioada războiului ciudat, lichidarea Belgiei, Norvegiei, Olandei, Danemarcei, ocuparea Franței în vara anului 1940. Practic, pentru a evita încercuirea, grecii se retrag imediat după declararea războiului de către Germania. La 20 aprilie 1941, în Epir a avut loc armistițiul greco-german iar armistițiul greco-italian s-a semnat la 23 aprilie 1941.