Sârbii nu cunoșteau aceste detalii și tocmai de aceea au fost capabili să doboare un astfel de aparat în 1999 – singurul avion de acest tip despre care se cunoaște că a fost învins, scrie War History.

În 1999, Republica Federală Iugoslavia a fost ruptă în mai multe părți, iar diverse grupări etnice încercau să creeze alte state separate pentru ele. Conflictul dintre albanezi și sârbi, soldat cu ruperea Kosovo, a fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte.

O campanie mediatică agresivă, în care presa internațională a fost „bombardată” unilateral numai cu imagini de albanezi morți, răniți sau refugiați, declarațiile liderilor politici occidentali, în frunte cu Bill Clinton, care a comparat situația din Balcani cu Holocaustul, NATO decide să intervină, în ciuda opoziției ONU.

Alianța a lansat Operațiunea Noble Anvil, care a durat din 24 martie până în 10 iunie 1999, care a dus la dispariția Iugoslaviei și la apariția Serbiei și a Kosovo.

Printre participanții la bombardamente a fost locotenent-colonelul Dale Zelko, un veteran al „Furtunii în deșert” din Irak. Zelko efectuase deja trei raiduri în spațiul aerian iugoslav; al patrulea raid avea să-i schimbe viața.

Pe 27 martie 1999, Dave Zelko a primit misiunea de a lichida mai multe ținte în Belgrad și în jurul capitalei. Alte raiduri eșuaseră, deoarece țintele erau protejate de sistemul rus anti-aerian integrat.

Inițial, trebuia să facă parte dintr-o formațiune mai amplă, însă vremea nefavorabilă a forțat celelalte aparate să rămână la sol. Însă lui Zelko i s-a ordonat să decoleze, dat fiind că se afla la manșa unei capodopere a tehnicii, precum F-117.

De la primele operațiuni, efectuate de aparatele F-117, în 1983, nici unul nu fusese doborât, deci ce motive de temeri să fi fost?

În plus, NATO știa că foarte bine că, deși iugoslavii foloseau un sistem anti-aerian integrat, acesta avea radare din anii ’50 și ’60.

F-117 era invizibil pentru radare. Forma sa făcea ca undele radar să treacă pe lângă ea, iar materialele din care erau construit le absorbeau, astfel că pe ecranele de observație de la sol nu se vedea nimic. Erai lovit din senin. Teoretic

Fără a intrat prea mult în detalii tehnice, forma și materialele lui F-117 se comportau perfect la undele scurte ale radarelor – „scurte” însemnând mai scurte decât obiectul pe care încercau să îl detecteze.

Însă radarele vechi, demodate, ale sârbilor foloseau unde lungi… Așadar, adio invizibilitate. În plus, ei erau capabili să intercepteze și să decodeze comunicațiile NATO, astfel că atacurile nu îi luau pe neașteptate.

Colonelul Zoltan Dani, care era comandantul Batalionului 3 al Brigăzii de Rachete Antiaeriene 250 a armatei iugoslave, aștepta.

Pentru a evita ca NATO să-i descopere poziția, brigada nu își folosea echipamentele de interceptare decât câte maximum 17 secunde. Cu toate acestea, au reușit să descopere apropierea lui Zelko în jurul orei 8.15 PM, pe când se afla la o distanță de 31 – 37 de mile depărtare.

Momentul adevărului a venit când Zelko a deschis compartimentul de bombe, ceea ce i-a permis brigăzii antiaeriene să-l fixeze și să lanseze asupra lui două rachete.

Prima a trecut atât de aproape, încât a zguduit avionul. Cu a doua nu a avut același noroc. În ciuda dramatismului situației, Dale nu s-a putut împiedica să gândească: „Nice shot”.

Aparatul F-117 a început să se prăbușească, supunându-l pe Zelko la presiunea atâtor G, încât un alt gând l-a fulgerat: de ce nu leșină?

Deși a reușit să se ejecteze, mai târziu a declarat că nu își amintește când a făcut-o, ci doar că a simțit o extraordinară stare de seninătate.


Însă ejectarea nu rezolva mare lucru: se afla deasupra unui teritoriu inamic. În ciuda protocolului, a apelat superiorii prin radio, sperând că prăbușirea sa crontrolată va face ca sârbii să nu îi poată intercepta transmisia.

A aterizat pe un câmp, lângă orașul Ruma, și-a îngropat parașuta și a căutat o ascunzătoare. Ascunzând urmele lăsate, a descoperit un șanț de scurgere acoperit cu vegetație deasă. Înainte de a intra acolo, s-a mânjit cu noroi, pentru a-și ascunde pielea descoperită și a-și acoperi mirosul.

Avionul F-117 s-a prăbușit la o milă de locul unde se afla el. În ciuda unei intense cercetări făcute de sârbi, la care au participat militari, poliție, săteni și câini de vânătoare, pilotul nu a fost descoperit.

NATO a lansat încă un rând de atacuri, atât de aproape de Zelko, încât acesta simțea zguduirile provocate de explozii din ascunzătoare în care se afla. Opt ore mai târziu, era salvat de un elicopter.

În 2009, unul dintre fiii lui Dani l-a văzut pe Zelko online și i-a venit o idee. Adolescentul l-a contactat pe Zeljko Mircovici – un autor de documentare sârb. Mircovici a contactat US Air Force și așa Dani și Zelko au început să vorbească între ele.

În 2011, Zelko a zburat în Serbia și s-a întâlnit cu Dani, care renunțase la vânătoarea de avioane și devenise brutar. Cei doi bărbați și familiile lor s-au împrietenit, iar Mircovici a surprins aceste clipe în documentarul său, intitulat „A doua întâlnire”.

Te-ar putea interesa și: