Ziua în care îl pomenesc pe tatăl meu. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Ziua în care îl pomenesc pe tatăl meu. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Tata își dă doctoratul în istorie și atrage atenția academicianului Oțetea care îl angajează secretar la Academie și cercetător la Institutul N. Iorga. Era monedă curentă, în acele timpuri, cu salarii mici și inflație mare, înainte de stabilizare, să ai două, sau mai multe locuri de muncă. Așa a apărut ”Istoria României” a Academiei, cea în patru volume, tata fiind sufletul întregii lucrări, dar fiind menționat doar ca coordonator al volumului III. În 1959 primește sarcină de partid direct de la Gheorghe Gheorghiu-Dej să edifice, în România, o rețea de muzee. Tata conduce Consiliul Muzeelor și un timp și pe cel al Cinematografiei, din cadrul Comitetului de Stat pntru Cultură și Artă. Până în anul 1966, când tata s-a îmbolnăvit grav din cauza suprasolicitării, a reușit să pună în circuit 88 de muzee și să aducă în țară spre difuzare multe filme străine, de exemplu cele franțuzești, gen comediile cu Louis de Funes, dar și superproducțiile americane, gen ”Cleopatra”. În același timp a impulsionat foarte puternic cinematografia românească oferind banii necesari producțiilor. Numai tata știe cum a obținut acei bani, cu câte intervenții și cât efort. Totul s-a făcut cu energia, cu voința și viața tatălui meu! De la el am învățat că dacă vrei să faci ceva în viață, chiar să faci ceva, nu să încerci, cum se spune astăzi, trebuie să te implici total, zi și noapte, 24/24, 7/7, să plătești cu energia, sângele și chiar cu viața ta!

Tatălui meu i-au plăcut romanțele, cântecele Dorinei Drăghici și muzica lui Charles Aznavour.

V-am povestit, altădată, cum m-am întâlnit, prima dată, cu Charles Aznavour, pe 24 martie 1970, în studioul altui meteque, Georges Moustaki, la Paris. Era ziua de naștere a fetei cu care eram pe atunci. ”Je vous parle d'un temps/ Que les moins de vingt ans/ Ne peuvent pas connaître… La bohème, la bohème/ On était jeunes/ On était fous/ La bohème, la bohème/ Ça ne veut plus rien dire du tout”  (La Bohème, Charles Aznavour).

Dar era și ziua genocidului armenesc din 1915. Aznavourian a reușit să treacă peste momentul tragic, cu ochii plini de lacrimi și să revină la bucuria și veselia serbarii zilei de naștere a frumoasei mele blonde, o cântăreață celebră, mai târziu, care atunci împlinea 21 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News