Arheologii israelieni au anunţat cu mare entuziasm descoperirea primului amfiteatru roman din Ierusalim. Ştiau de existenţa lui şi a altor vestigii importante de pe vremea vechiului mare imperiu, însă până acum nu reușiseră să găsească nimic. Amfiteatrul a ieşit la lumină după ce arheologii israelieni au săpat şase metri sub tunelurile de la Zidul Plângerii.
Structura veche de 1800 de ani nu a fost terminată, iar istoricii vor să afle de ce, scrie stirileprotv.ro.
Joe Uziel, arheolog israelian:”Ştiam că există teatre romane şi alte structuri de acest fel în Ierusalim. În perioada celui de-a Doilea Templu sunt menţionate de Josephus Flavius. Sunt menţionate şi în perioada romana târzie. Dar, la capătul a 150 de ani de cercetare arheologică, nimeni nu a reuşit să le găsească.”
GESTUL făcut de Iohannis la ZIDUL PLÂNGERII din Ierusalim: "Am lăsat un bileţel cu o DORINŢĂ"
Amfiteatrul a fost ridicat, cel mai probabil, după ce Roma a distrus toate construcţiile din Ierusalim, în anul 70 după Hristos. Sub conducerea împăratului Hadrian, a apărut pe locul gol colonia romana Aelia Capitolină. Arheologii nu au reuşit deocamdată să afle ce menire avea amfiteatrul.
"Barça" la "Zidul Plângerii"
În Israel se găsesc numeroase orașe și ruine antice, multe dintre acestea aparținând Patrimoniului Mondial UNESCO. Cele mai impresionante obiective turistice din această țară sunt: Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, Grădinile suspendate din Haifa, Cetatea Ierusalimului, Biserica Sfântului Mormânt, Muntele Ghetsimani, Situl arheologic Tzipppori (în antichitate capitala Galileei), Akko (Acra), fosta cetate a cruciaților, Grădinile etajate Bahai ș.a.
Loc de rugăciune în orașul vechi din Ierusalim, sfânt pentru poporul evreu, Zidul Plângerii sau Zidul de Vest este, potrivit ''Enciclopedia Universală Britannica'' (Ed. Litera, 2010), o relicvă din al Doilea Templu al Ierusalimului.
Primul templu ridicat de regele Solomon a fost construit în secolul al X-lea î.Hr. și distrus de babilonieni în anul 586. Cel de-al doilea Templu a fost terminat și închinat în anul 516. Potrivit site-ului crestinortodox.ro, regele Irod a inițiat, în jurul anilor 19-37 î.Hr., o imensă lucrare de extindere a Muntelui Templului. Astfel, au fost construite patru ziduri în jurul esplanadei, pentru susținerea ansamblului edificiului, potrivit agerpres.ro.