Mai multe asociaţii de jurnalişti din Germania cer Ministerului de Interne de la Berlin să ia măsuri suplimentare pentru protejarea presei în faţa acţiunilor extremei drepte. Ziariștii au redactat și transmis o scrisoare deschisă în care ridică o serie de probleme.
Scrisoarea deschisă a fost semnată, printre alţii, de sindicatele DJV şi dju, de asociaţia Netzwerk Recherche şi site-ul de ştiri Krautreporter.
Documentul, adresat ministrului de interne Horst Seehofer, solicită ca jurnaliştii germani să aibă posibilitatea de a solicita prin proceduri simplificate retragerea adresei lor private din circuitul public.
”În unele landuri, reprezentanţi ai presei trebuie întâi să demonstreze să există un pericol acut pentru vieţile lor înainte ca accesul la adresa lor privată să fie blocat – însă până atunci, poate fi prea târziu pentru a se proteja pe ei înşişi”, menţionează scrisoarea deschisă. În plus, jurnaliștii cer ca Ministerul de Interne să îi informeze dacă numele lor apar pe vreo listă a extremei drepte. Iar dacă o organizaţie media în ansamblul său figurează pe o astfel de listă, atunci ar trebui să fie informată de îndată.
Mai mult, jurnaliştii afirmă că nu este util pentru poliţie să le transmită părţilor vizate că ar trebui ”să se retragă din viaţa publică”, întrucât acest lucru nu este posibil pentru reprezentanţii presei, din contra, punerea în practică a unei astfel de recomandări nu ar dovedi decțât faptul că ziariștii au fost intimidați, iar extremiştii și-au atins obiectivul.
Sursa: Ziarulromanesc.de