Ziaristele sunt decise să lupte pentru EGALITATE cu bărbaţii dar pe SALARII de data aceasta. După protestele de la BBC, iată că şi la austerul Financial Times se simte parfum de revoltă. Jurnalistele cotidianului sunt furioase pentru inegalitatea de tratament economic faţă de colegii lor bărbaţi: în media femeile câştigă cu 13% mai puţin. Dezvăluirea o face Sky News.
Sindicatul cotidianului a convocat redacţia: ''Decalajul dintre femei şi bărbaţi nu mai este acceptabil, iar obiectivul societăţii de a realiza egalitatea în 2022 este de-a dreptul jignitoare şi mai rea decât cea de la BBC''. Ancheta internă la Financial Times a demonstrat că 70 de jurnalişti bărbaţi câştigă mai mult de 80.000 de sterline pe an, în timp ce colegele lor care ajung la cifra respectivă sunt doar 20. Apărarea
Societatea, într-un comunicat, se apără astfel: ''Noi luăm în serios problema egalităţii salariilor şi suntem mulţumiţi că guvernul cere marilor companii să abordeze această chestiune. Salariaţii noştri sunt 50% femei şi sunt mai multe dintre ele în funcţii de conducere decât altă dată. Punem pe picioare noi iniţiative pentru a progresa şi mai mult''. Scurt, sec, cinic..
Precedentul
Pe 24 iulie, 42 de jurnaliste şi prezentatoare ale postului emitent public britanic BBC, au publicat o scrisoare deschisă către directorul general pentru a-i cere explicaţii despre diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei. Şi pentru a cere o acţiune imediată. Este vorba despre punctul de sosire al unei polemici care a început la Londra pe 19 iulie, când BBC a făcut publice salariile pe care cei 96 de angajaţii le primesc, mai mult de 150.000 de sterline pe an, adică mai mult decât salariul primului ministru. Dar în acea listă 2/3 sunt bărbaţi, iar femeia cea mai bine plătită, Claudia Winkelman, prezentatoare a versiunii britanice a emisiunii ''Dansând cu stelele'', nu ajunge la 500 mii de sterline. Cel mai bogat dintre ei este Chris Evans, care atinge 2 milioane de lire pe an.