Haos în Germania. Învestirea lui Friedrich Merz a eșuat. UPDATE

Haos în Germania. Învestirea lui Friedrich Merz a eșuat. UPDATESursa foto: Facebook/ Igor Grosu

Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), ar putea fi învestit marți, 6 mai 2025, în funcția de cancelar al Germaniei, devenind al zecelea șef de guvern al țării de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

UPDATE 11:50. Lovitură de teatru neașteptată! Friederich Merz, liderul conservatorilor nu a reușit să strângă suficiente voturi în Parlamentul german pentru a deveni cancelar. Parlamentul trebuia să îl valideze, marți, pe politicianul conservator în funcția de șef al Guvernului. În vârstă de 69 de ani, Merz a promis să revigoreze economia slăbită a țării și să întărească vocea Germaniei pe scena internațională.

Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz urma să fie validat de Parlament în funcţia de cancelar. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) împreună cu aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au semnat cu o zi înainte acordul de guvernare prin care şi-au schiţat planurile pentru următorii patru ani, transmite DPA, citată de Agerpres.

CDU, CSU şi SPD au o majoritate de 328 dintre cele 630 de locuri în Bundestag, iar pentru alegerea lui Friedrich Merz este nevoie de 316 voturi.

Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630 de deputaţi - cu şase mai puţine decât avea nevoie pentru a fi validat.

ȘTIRE INIȚIALĂ

În vârstă de 69 de ani, Merz preia conducerea într-un moment marcat de recesiune economică, tensiuni transatlantice și ascensiunea extremei drepte.

Deși este un politician cu o carieră îndelungată, Merz nu a deținut anterior funcții guvernamentale. După o perioadă în sectorul privat, inclusiv la conducerea diviziei germane a BlackRock, el a revenit în politică, conducând CDU din 2022, notează BBC.

Coaliție între CDU/CSU și SPD pentru stabilitate guvernamentală

În urma alegerilor federale din februarie 2025, CDU/CSU a format o coaliție cu Partidul Social-Democrat (SPD), obținând o majoritate de 328 de mandate în Bundestag.

Această „mare coaliție” are ca obiectiv principal stabilizarea economiei și contracararea influenței crescânde a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), recent clasificat ca extremist de către serviciile de informații germane.

Friedrich Merz

Friedrich Merz. Sursa foto: Facebook

Priorități: relansarea economică și consolidarea apărării

Guvernul condus de Merz a anunțat un pachet de investiții de până la 1 trilion de euro pentru următorul deceniu. Vizează modernizarea infrastructurii și creșterea cheltuielilor pentru apărare.

De asemenea, se intenționează înființarea unui Consiliu Național de Securitate. Scopul lui va fi coordonarea politicilor externe și de securitate.

În contextul relațiilor tensionate cu Statele Unite, Merz a subliniat necesitatea unei autonomii strategice europene. Pledează pentru o cooperare mai strânsă cu Franța și Marea Britanie în domeniul apărării.

Provocări interne și externe pentru cabinetul Merz

Germania se confruntă cu cea mai lungă recesiune postbelică. Este amplificată de politicile protecționiste ale administrației Trump. Dar și de întreruperea livrărilor de gaze rusești. În plus, ascensiunea AfD, care a obținut peste 10 milioane de voturi în alegeri, reprezintă o provocare majoră pentru noul guvern.

În plan internațional, Merz trebuie să gestioneze relațiile cu o administrație americană imprevizibilă. Și să răspundă la amenințările geopolitice din partea Rusiei și Chinei.

Noul guvern este format din 17 miniștri: 7 din CDU, 3 din CSU și 7 din SPD. Lars Klingbeil (SPD) a fost numit vicecancelar și ministru de finanțe, iar Boris Pistorius își păstrează portofoliul la Apărare.