Lui Merz nu-i pasă de votul cetățenilor. Socialiștii lui Scholz, dat jos prin moțiune de cenzură, readuși în guvern

Lui Merz nu-i pasă de votul cetățenilor. Socialiștii lui Scholz, dat jos prin moțiune de cenzură, readuși în guvernFriedrich Merz. Sursa foto: X

Friedrich Merz, viitorul cancelar din Germania, nu ține cont nici de votul popular, care le-a acordat socialiștilor doar 16,4% din voturi, nici de cel al parlamentarilor, care l-au dat jos pe Olaf Scholz prin vot de neîncredere, și vrea să readucă SPD la guvernare pe ușa din dos.

El spune că se află în pragul finalizării unui acord cu stânga radicală pentru formarea unui nou guvern de coaliție, conform unor surse din cadrul negocierilor, care sugerează că un acord ar putea fi realizat în această săptămână, relatează AFP.

Negocieri tripartite pentru formarea unui nou guvern în Germania

Blocul format din Uniunea Creștin Democrată (CDU) și Uniunea Social Creștină (CSU), condus de Merz, negociază cu Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului în exercițiu, Olaf Scholz, pentru a forma un nou guvern până la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

Negocierile, foarte detaliate, urmăresc să stabilească un plan pentru următorii patru ani și ar putea dura câteva luni. Totuși, participanții doresc să accelereze procesul, având în vedere schimbările provocate de președintele american Donald Trump în domeniile securității și comerțului global, precum și ascensiunea constantă a Partidului Alternativa pentru Germania (AfD), care se apropie de conservatori în sondajele de opinie.

„Facem progrese semnificative și am reușit să depășim numeroase obstacole”, a declarat marți deputatul Thorsten Frei, o figură importantă în CDU.

Guvernul  lui Scholz s-a prăbușușit în noiembrie

Manuela Schwesig, negociatoare din partea SPD și ministra-președintă a Guvernului landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, și-a exprimat speranța că „vom putea finaliza acordul până la sfârșitul săptămânii”.

În contextul „evenimentelor din economia globală și acțiunilor Statelor Unite” în ceea ce privește taxele vamale, fostul ministru al Sănătății, Jens Spahn (CDU), a menționat că „există un mare consens în direcția unui acord”.

Guvernul de coaliție tripartit al lui Olaf Scholz s-a prăbușit la începutul lunii noiembrie din cauza unor dispute bugetare insurmontabile între SPD, Verzi și FDP. Noul guvern nu ar trebui să se confrunte cu aceleași probleme.

Olaf Scholz sursa Facebook

Olaf Scholz discurs / sursa foto: Facebook

Friedrich Merz a reușit, în ciuda turbulențelor globale, să obțină, la începutul lunii martie, adoptarea unui plan masiv de investiții, în valoare de câteva sute de miliarde de euro, destinat reînarmării și modernizării Germaniei, plan apreciat de partenerii europeni.

Germania va slăbi frâna îndatorării

Astfel, Germania va slăbi frâna îndatorării, care limitează capacitatea de împrumut a țării, pentru a permite cheltuieli militare și pentru landuri. Acest lucru va fi completat de un împrumut special, în afara bugetului, de 500 de miliarde de euro, pe o perioadă de 12 ani, destinat modernizării infrastructurii și revitalizării economiei germane, incluzând renovarea drumurilor, podurilor, căilor ferate, școlilor și instalațiilor energetice.

Cu toate acestea, viitorul cancelar se confruntă cu critici în Germania, inclusiv din partea propriului bloc CDU-CSU, pentru reformarea frânei îndatorării, în ciuda promisiunii sale de a nu interveni asupra acesteia.

Această situație a fost exploatată în special de AfD, care a obținut un rezultat record de 20% în alegerile legislative, devenind al doilea partid din Germania. AfD se apropie acum de blocul CDU-CSU în sondaje, fiind creditat cu 25%.