Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) din Republica Moldova, aflată de mai bine de doi ani la guvernare, s-ar putea destrăma astăzi, după cum au anunţat chiar liderii acesteia, în contextul tensiunilor grave apărute între partidele membre, transmite Agerpres.Marian Lupu, preşedintele interimar al ţării, a cerut astăzi deputaţilor să iniţieze procedura de alegere a şefului statului, dar parlamentul s-a pronunţat pentru un vot în acest sens în data de 18 noiembrie.
La propunerea opoziţiei comuniste, Lupu a cerut deputaţilor să voteze astăzi preşedintele ţării. Nealegerea preşedintelui, în condiţiile în care coaliţia de guvernământ de la Chişinău nu dispune de numărul de voturi necesar, 61 din 100, va duce inevitabil la dizolvarea parlamentului şi la noi alegeri parlamentare anticipate, scenarii care s-au repetate de două ori în ultimii doi ani jumătate. Parlamentarii examinează cerea depusă de Marian Lupu. Propunerea acestuia vine pe fondul unei noi criuze izbucnite în cadrul Alianţei pentru Integare Europeană, coaliţia de guvernământ de la Chişinău. Preşedintele parlamentului Marian Lupu, care deţine şi funcţia de şef interimar al statului, ar putea fi demis din funcţie, dacă nu iniţiază procedura de demitere a procurorului general, după cum a solicitat colegul său de alianţă, premierul Vlad Filat.
Acum o săptămână, Vlad Filat, şeful Partidului Liberal Democrat (PLDM), a prezentat un raport în parlament despre tentativele frauduloase de preluare a acţiunilor mai multor bănci din Republica Moldova, acuzând de incompetenţă sau chiar complicitate mai mulţi funcţionari. În aceeaşi zi, liberal-democraţii lui Filat şi comuniştii aflaţi în opoziţie l-au demis pe directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi i-au dat lui Marian Lupu un termen de şapte zile pentru a iniţia procedura de demitere a procurorului şef. Lupu a anunţat că nu o va face, iar în replică, Filat a ameninţat cu demiterea preşedintelui parlamentului.
Liderii celor trei partide din Alianţă s-au întâlnit luni, la iniţiativa lui Filat, dar nu au ajuns la un numitor comun. Lupu a declarat după şedinţă că astăzi se va vedea "dacă se bate ultimul cui în sicriul Alianţei", făcând referire la posibila demitere a sa. Filat şi-a reiterat punctul de vedere că, dacă nu este demis procurorul, va fi demis şeful legislativului. Filat a anunţat şi remanieri de guvern, care nu sunt acceptate de celelalte două partide.
La Chişinău se vorbeşte tot mai mult despre o posibilă coaliţie dintre liberal-democraţi şi comunişti. Ambele formaţiuni neagă acest lucru. Un alt scenariu vehiculat de analişti este că, după demiterea lui Marian Lupu, Vlad Filat va prelua funcţia de preşedinte interimar şi va utiliza astfel toate resursele pentru viitoarele alegeri anticipate, care, practic nu mai pot fi evitate.
Alianţa pentru Integrare Europeană II, formată din cele trei partide, s-a constituit la 30 decembrie 2010, dar activitatea acesteia a fost însoţită mereu de certuri şi acuzaţii reciproce, în special între PLDM şi Partidul Democrat al lui Marian Lupu. Această alianţă este de fapt continuarea AIE I, constituită în august 2009. Perioada de guvernare a AIE coincide cu o criză politică de proporţii din cauza imposibilităţii alegerii şefului statului.