Zi blestemată în România. Șosele își cer tributul

Accident. Sursa foto: Dreamstime.com

Sâmbătă a fost o zi neagră, având loc trei accidente rutiere extrem de grave. Din păcate, din ce în ce mai multe persoane își pierd viața pe șoselele din România. În ciuda acestui fapt, lucrurile nu se îmbunătățesc, ci ele devin mai grave de la o zi la alta. Șoferii dau vina pe infrastructură, în timp ce autoritățile susțin că vinovați sunt doar participanții la trafic și neatenția acestora.

Încă de la primele ore ale dimineții un grav accident a avut loc pe Centura Caransebeș, din județul Caraș-Severin. Coliziunea a avut loc între un tir și un microbuz. O femeie și-a pierdut viața și alte șase persoane au fost rănite. Toate victimele se aflau în microbuzul înmatriculat în Bulgaria.

Persoane care și-a pierdut viața în acest accident este o femeie, pasager pe locul din dreapta față a microbuzului.

„În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite, toate fiind preluate de către echipajele de ambulanță SAJ și SMURD și primesc îngrijiri medicale, iar o persoană este decedată, încarcerată. Toate victimele se aflau în microbuz”, informează ISU Caraș-Severin.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare și ambulanțe de la SAJ și SMURD.

„Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune față spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. Ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș – Lugoj”, potrivit Poliției Caraș-Severin.

Accident rutier la Târnava, Sibiu

Nu după mult timp de la producerea accidentului mortal din Caraș-Severin, un altul a avut loc pe raza localității Târnava din județul Sibiu. Acesta s-a produs în jurul orei 12:23, iar în urma coliziunii cinci persoane au fost rănite, patru dintre acestea fiind transportate la CPU Mediaş.

Potrivit ISU Sibiu, este vorba despre două femei de 52, respectiv, 58 de ani, ambele cu traumatisme cranio-faciale și escoriații duse la spital de echipajele SMURD, alte două persoane transportate la CPU Mediaș de către echipajul SAJ. Un bărbat de circa 50 de ani cu plagă membru superior stâng a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.

Coliziunea a avut loc între două autoturisme, pe DN 14. Traficul rutier s-a desfășurat pe un singur sens, ulterior acesta fiind reluat.

Accident rutier mortal în Constanța

Sâmbătă, un autoturism care se deplasa în localitatea Nazarcea, pe DJ 87, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Două persoane și-au pierdut viața, iar una are răni grave. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, victimele au vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.

O persoană de 27 de ani a fost găsită la fața locului decedată, iar o altă victimă, de 40 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator. Din păcate, resuscitarea nu a avut efectul scontat și a fost declarat decesul. O a treia persoană a fost transportată la spital, fiind în stare de comă.

„În jurul orei 11,54, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DJ 87, la ieşire din localitatea Nazarcea. Din primele cercetări, un autoturism, în care se aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, precum şi vătămarea corporală gravă a celei de a treia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.

La locul în care s-a produs accidentul rutier „au fost alocate o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple un echipaj SMURD C şi două ambulanţe (tip C şi tip B) de la SAJ”, a menționat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.