Zelenski mulțumește României pentru sistemul Patriot

Volodimir Zelenski la ONU / sursa foto: captură video

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski mulțumește statului român pentru trimiterea sistemului Patriot și cere țărilor NATO din vecinătatea Ucrainei să doboare dronele şi rachetele ruseşti.

Zelenski cere ca țările NATO de la graniță să distrugă dronele ajunse pe teritoriul lor

În cursul discursului său de miercuri seară, preşedintele Zelenski a mulţumit încă odată României pentru sistemul Patriot furnizat şi, referindu-se la atacul din cursul nopţii, care s-a petrecut foarte aproape de frontieră, avariind punctul de trecere de la Orlivka (Isaccea), liderul ucrainean a cerut țărilor NATO vecine, să folosească apărarea antiaeriană în situația în care dronele rusești trec frontiera.

„Noaptea trecută, armata rusă a lovit din nou Ucraina cu (drone) Shahed. În special, au fost lovituri în regiunea Odesa, în districtul Izmail, foarte aproape de graniţa cu România. Dronele Shahed au lovit infrastructura civilă obişnuită - un terminal de feribot, camioane, un depozit de cereale. Aceasta este exact ceea ce teroriştii ruşi au vizat întotdeauna - securitatea alimentară a regiunii şi a lumii.”(...)„Ucraina le spune de mult timp tuturor vecinilor şi partenerilor săi cheie că trebuie să cooperăm, că trebuie să doborâm dronele şi rachete împreună, în special în zonele apropiate de ţările NATO”, a spus Zelenski.

Zelenski face paralelă între Ucraina și Israel

Volodimir Zelenski consideră că această mişcare este „absolut posibilă” şi a dat ca exemplu Orientului Mijlociu, când, atunci când Iranul a atacat Israelul, „coaliţia internaţională a acţionat împreună” şi a interceptat rachete şi drone care ameninţau teritoriul israelian.

„Mulţumesc fiecărei ţări care ne ajută cu adevărat cu apărarea aeriană. Mulţumesc în special României pentru Patriot”, a spus Zelenski în context. „Şi putem obţine o eficacitate şi mai mare - putem pune capăt cu totul terorii ruseşti prin doborârea dronelor Shahed, prin doborârea rachetelor, în cooperare”, a adăugat președintele ucrainean.

Zelenski a mai spus tot miercuri seară, că spionajul extern trebuie consolidat şi intensificat, folosindu-se toate informaţiile obţinute de agenţii ucraineni.

El a sugerat că sunt în stadiul de pregătire alte acţiuni ucrainene împotriva Rusiei, aşa cum au fost atacurile asupra unor rafinării şi baze aeriene de unde Moscova îşi lansează atacurile sau incursiunea din Kursk.

„Acum pregătim rezultate maxime pentru ţară pentru la toamnă, în toate domeniile şi la toate nivelurile. Vom furniza (...) tot ceea ce Ucraina are nevoie pentru ca partenerii săi să înţeleagă mai bine capacităţile disponibile. Pe de altă parte, lucrăm şi la intenţiile inamicului. Ne pregătim să le contracarăm în modul care va fi cel mai util pentru apărarea Ucrainei şi pentru protejarea vieţii poporului nostru”, a anunţat Volodimir Zelenski.

Patriot. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Avem nevoie de capacităţi cu rază lungă de acţiune”

Făcând referire la regiunea Doneţk, Zelenski a recunoscut că sunt zone în care „situaţia este deosebit de dificilă”, dar nu a spus nimic despre pierderea oraşului strategic Vuhledar. El  a subliniat că ruşii au suferit pierderi mari datorită rezistenţei forţelor ucraiene.

„Sunt recunoscător fiecăreia dintre brigăzile noastre de luptă pentru adevărata lor rezistenţă şi curaj. În fiecare săptămână, împotriva tuturor probabilităţilor, soldaţii noştri aduc o înfrângere cu adevărat tangibilă ocupantului, iar cel mai important lucru este să epuizăm inamicul şi să permitem Ucrainei să convingă partenerii noştri chiar de paşii care pot schimba fundamental şi strategic situaţia militară”, a spus preşedintele Zelenski, făcând un nou apel către parteneri pentru a furniza Ucrainei armament cu rază lungă de acţiunepentru a-l folosi împotriva Rusiei.

Președintele Ucrainei este de părere că numai în aceste condiții Moscova s-ar aşeza la masa negocierilor.

„Avem într-adevăr nevoie de această determinare din partea partenerilor noştri. Avem nevoie de capacităţi cu rază lungă de acţiune. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc fiecărui lider şi prieten al Ucrainei pentru că a înţeles că presiunea asupra Rusiei nu este suficientă acum şi că de aceea - şi numai de aceea - conducerea rusă nu ia în serios diplomaţia. Avem nevoie de mai multă forţă”, a punctat președintele ucrainean.