Peste 30 de pompieri participă, luni, în Grecia, la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată din zona Kouvaras, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
În urmă cu puţin timp, pompierii români dislocaţi în Grecia au primit, de la ofiţerul de legătură al autorităţilor elene, misiunea de a se deplasa în zona Kouvaras, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată. Peste 30 de pompieri cu patru autospeciale de stingere, o autocisternă cu capacitatea de 30 de tone cu apă şi două autospeciale de teren sunt în drum spre locaţia indicată", a precizat IGSU.
Suprafaţa pe care se manifestă incendiul este considerabilă, terenul fiind acoperit de vegetaţie uscată şi arbuşti. Propagarea rapidă a arderii este favorizată de vânt şi de temperaturile ridicate, a indicat IGSU.
"Colegii noştri acţionează în zona repartizată de omologii eleni atât pentru lichidarea arderii, cât şi pentru a proteja clădirile aflate în apropiere", a completat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Autorităţile elene au repartizat la locul incendiului mai multe maşini de stingere, inclusiv resurse aeriene, pompierii români acţionând în sprijinul acestora, conform Agerpres.
Și în anii precedenți, mai mulți pompieri români au mers în Grecia pentru a-i ajuta pe eleni, care nu ma făceau față incendiilor de vegetație.
În 2022, în regiunea Schimatari, situată în nordul Greciei, 28 de pompieri români au intervenit pentru stingerea unui incendiu. Flăcările au afectat o suprafaţă considerabilă de vegetație uscată, potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Pompieri români, împreună cu cei eleni, au reușit să salveze o fermă de animale și un parc de panouri fotovoltaice din calea flăcărilor. Grecia s-a confrutnat și în 2022 dcu incendii de vegetație.
Cum au ajutat pompieri români
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a DSU, autoritățile au explicată că pompierii „au dislocat în zona Dilesi un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate), colegii noștri au salvat o fermă de animale și un parc de panouri fotovoltaice din calea flăcărilor. Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”.