Cel puțin 41 de muncitori de pe o plantație de ceai din India au murit după ce au consumat băuturi toxice de contrabandă. Douăzeci dintre muncitorii care tocmai își primiseră plata săptămânală sunt internați în spital în stare critică, a declarat vineri un membru al guvernului regional.
Noua serie de decese survine la mai puțin de două săptămâni după un alt caz în care peste 100 de persoane au murit: victimele au consumat băuturi alcoolice contrafăcute, în nordul Indiei. Cel puțin șapte femei se află printre persoanele care au murit pe plantația din statul Assam, aflat în nord-estul țării, la 310 km de capitala Guwahati. "Până în prezent, 41 de persoane au murit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute", a declarat prin telefon Tapan Gogoi, Ministrul Energiei din Assam, pentru agenția de știri Reuters. Alte 45 de persoane au fost internate, iar 20 sunt în stare critică după ce aproape 100 de persoane au băut alcool contrafăcut joi, au declarat mai mulți membri ai parlamentului local, reprezentanți ai partidului de guvernământ Bharatiya Janata, pentru agenția de știri Reuters. Dilip Rajbnonshi, medic la spitalul de stat din Golaghat, a declarat că decesele se datorează "băuturii contrafăcute". Decesele cauzate de alcoolul produs ilegal, denumit de localnici rachiu sau lichior de țară, sunt frecvente în India, unde mulți cetățeni nu își permit băuturi de marcă.