Cel puțin zece persoane au murit vineri în China, alte 19 fiind rănite, într-o explozie la o stație de gaz din orașul Yima, informează presa locală.
Alte cinci persoane au fost date dispărute, conform unui reportaj al televiziunii de stat CCTV. Incidentul s-a produs vineri în jurul orei 18:00, răniții fiind duși imediat la spital, potrivit oficialităților locale. Explozia nu a fost cauzată de rezervoare cu materiale periculoase, susțin oficialitățile. "A fost o bubuitură extrem de puternică, o minge de foc și nori de fum ridicându-se în aer", a declarat un localnic care se afla la aproximativ 500 de metri de stația de gaz în timpul exploziei, citat de Beijing News. "Clienții care achiziționau produse în afara unității au fost răniți de sticla spartă", a declarat acesta. Unitatea a fost lăudată de autoritățile provinciale în această lună, fiind prima stație la nivel de provincie care a implementat un sistem dublu pentru prevenirea riscurilor și pentru siguranța producției în Henan. Stația de gaz din Yima, care aparține Henan Gas Co Ltd, a fost înființată în 1997 și acoperă o suprafață de 87 de hectare, având peste 1.200 de angajați. Aceasta este considerată o întreprindere cheie, fiind pe lista de monitorizare a Ministerului Ecologiei și Mediului. Investigația referitoare la cauza accidentului este în curs de desfășurare, informează publicația de stat China Daily.