Zece muzicieni mexicani au fost uciși și arși, în timpul unui atac orchestrat de un cartel de droguri, zilele trecute.
Muzicienii din statul Guerrero, cu vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani, se întorceau de la o petrecere, unde au cântat. Pe drum, au fost atacați. Atacatorii i-au împușcat pe toți. După ce au încheiat execuția, au dat foc mașinii cu care se deplasa trupa.
Guerrero este cunoscut drept unul din cele mai violente state din Mexic. În apropiere se află o rută folosită de traficanţi atunci când trimit droguri prin Pacific sau către alte zone ale țării. În momentul în care autoritățile au ajuns la fața locului, au mai găsit doar trupurile carbonizate și mașina distrusă.
Potrivit autorităţilor locale, citate de BBC, în zonă au loc atacuri frecvente din partea cartelului ”Los Ardilos”.
Jurnaliștii citați mai arată că în ciuda numărului mare de carteluri de droguri, care atrag o serie de violențe, preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador,are propria strategie denumită ”Îmbrăţişări, nu gloanţe”, care vrea să îi aducă pe infractopri pe calea cea dreaptă fără violență.
Sursa foto: BBC