Italia. Mai multe zboruri au fost anulate marți către și de la Aeroportul „Vincenzo Bellini” din Catania, după ce vulcanul Etna a erupt.
În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe român (MAE) a emis un avertisment de călătorie pentru această regiune și a transmis informații esențiale pentru cei care sunt deja acolo.
Erupția vulcanului Etna a făcut ca mai multe zboruri să fie anulate
Prin urmare, unele zboruri vor fi anulate, iar altele vor fi deviate către aeroporturi din vecinătate.
Acestea vor fi reluate atunci când condițiile vor permite acest lucru.
„Suspendarea va avea drept consecinţă anulări şi/sau redirecţionări către alte aeroporturi”, au transmis marți reprezentanții aeroportului din Catania.
Pentru a evita situațiile neplăcute, MAE le recomandă românilor care sunt afectați de eruperea vulcanului Etna să ia legătura cu compania aeriană înainte de a se deplasa la aeroport.
Numerele la care pot apele românii din Catania
Cetățenii români afectați de această situație pot solicita asistență consulară contactând Consulatul României la Catania la numerele de telefon +39095537909 și +39095536139. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate în regim de permanență de operatorii Call Center.
În plus, pentru situații dificile sau de urgență, cetățenii români aflați în zona vulcanului Etna pot apela linia de urgență a Consulatului României la Catania la numărul +393209653137.
Ministerul Afacerilor Externe sugerează verificarea paginilor web catania.mae.ro și www.mae.ro pentru informații suplimentare.
Etna e unul dintre cei mai activi vulcani din lume
Aeroportul din Catania a fost închis și la începutul acestei luni din cauza norilor de cenușă expulzați în atmosferă în urma erupției vulcanului.
Acest aeroport este un nod aerian esențial pentru estul Siciliei, deservind mai multe zboruri decât capitala Palermo.
Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, iar de la sfârșitul anului trecut a început să manifeste o reluare fără precedent a activității vulcanice.