Yutu, “iepurele e jad”, este primul rover chinezesc care a ajuns pe Luna, unde efectuează studii asupra solului lunar. Recent Yutu a descoperit un nou tip de roca pe Luna a cărei compoziţie ne-ar putea ajută să înţelegem mai bine originea şi structura Lunii, care este legată de originea Pământului şi a sistemului solar.
Luna, singurul nostru satelit natural, se află la o distanţă faţă de noi de circa 380.000 km. Dintotdeauna Luna i-a fascinat atât pe artişti cât şi pe oamenii de ştiinţă. Cei dintâi i-au dedicat nenumărate poezii şi multe alte opere artistice, în timp ce ceilalţi se pregăteau să păşească pe solul lunar.
Recent, după circa 40 de ani de când nu se mai efectuau misiuni pe Luna, chinezii au trimis un rover care să efectueze noi măsurători ce ne pot ajută să înţelegem structura şi originea Lunii. Roci de pe Luna au fost aduse pe Terra de exemplu în cadrul misiunii Apollo 15, misiune cu echipaj uman, care, în 1971, a adus circa 77 kg de roci pentru a fi studiate. De la ultima misiune pe Luna au trecut însă circa 40 de ani, timp în care şi alte ţări în afară de Uniunea Sovietică (la ora actuală Rusia) şi SUA au dezvoltat tehnologii care să le permită să ajungă în spaţiu şi pe Luna. Printre aceste ţări la loc de cinste este China, care în 2013 a lansat misiunea Chang’e-3, o misiune fără echipaj uman, care însă a dus şi a lansat cu success roverul Yuto (Iepurele de jad) pe Luna. La ora actuală Yutu este activ de circa 2 ani de zile – fiind misiunea cea mai lungă efectuată vreodată pe Luna. Yutu a aselenizat în craterul Mare Imbrium, un crater enorm, cu un diametru de 1146 km, cel mai mare crater de pe Luna şi unul dintre cele mai mari cratere din sistemul solar. Mare Imbrium este locul în care au fost efectuate toate misiunile lunare de până acum. Chang’e 3 a aselenizat în nordul acestui enorm crater pe 14 decembrie 2013. De atunci Yutu este în activitate – “aleargă” şi analizează rocile lunare cu ajutorul celor două aparate, două spectrometer, pe care le are la bord: Active Particle-induced X-ray spectrometer (Apxs) şi Visible and Near-infrared Imaging Spectrometer (Vnis). Ultimele analize au fost effectuate de către Yutu într-o regiune vulcanică, Zi Wei, un crater cu diametrul de 450 m situate în Mare Imbrium. În acest crater Yutu a descoperit un tip de roca care conţine o cantitate de fier mai mare că cea observată în rocile aduse de pe Luna până acum. În plus, cantitatea de titan este medie – în rocile aduse de misiunile sovietice şi americane titanul era ori în canitate mare, ori foarte scăzută. Cantitatea de titan este foarte importantă pentru că reprezintă un indiciu foarte bun asupra momentului şi locului unde s-a format magma vulcanică pe Luna. Distribuţia foarte variabilă a titanului demonstrează că Luna nu are o structura omogenă. La ora actuală cercetătorii nu ştiu de ce anume Luna are o structura aşa de neomogenă; o ipoteza este cu că imediat după formare au avut loc impacturi puternice pe solul lunar, care au împiedicat formarea mantalei. Se estimează că Luna ar fi luat naştere acum circa 4.5 miliarde de ani şi că au luat naştere vulcani pe Luna la doar 500 milioane după formarea acesteia. Descoperirea efectuată de Yutu ne va ajută să înţelegem comportamentul celor mai tineri vulcani, demult stinşi. Bradley L. Joliff de la Washington University, unul dintre autorii studiului pubicat în Nature Communications, a declarat că “Distribuţia variată de titan de pe suprafaţă Lunii sugerează faptul că interiorul sau nu a fost omogenizat. Încercăm în continuare să înţelegem cum s-a putut întâmplă aşa ceva. Probabil au existat impacturi puternice în stadiul oceanului de magma, care au întrerupt formarea mantalei”.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro
Recomandările noastre
