Dar victoria germană a deschis fisuri profunde în societatea franceză. În loc să fugă din țară și să continue lupta, așa cum au făcut guvernul olandez și unele segmente ale armatei franceze, cea mai mare parte a guvernului francez și a ierarhiei militare au făcut pace cu nemții.

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă oameni- cheie, cum ar fi mareșalul Philippe Petain, ar fi privit situația diferit? Dacă guvernul francez ar fi decis să plece în exil, în loc să se refugieze sub fustele protectoratului german de la Vichy, poate că soarta celui de-al Doilea Război Mondial ar fi fost alta chiar din acel moment, scrie o analiză NationalInterest.

Franța avea la dispoziție numeroase active pentru a-și continua rezistența împotriva puterilor Axei. Flota franceză a fost cea mai notabilă dintre ele. Deținea două dintre cele mai moderne cuirasate din lume, numeroase crucișătoare și distrugătoare și zeci de nave de sprijin. Dacă francezii ar fi acționat rapid la ofensiva nemților din Ardeni, această flotă ar fi putut evacua o parte substanțială a armatei franceze în Marea Britanie și în Africa de Nord. Iar în războiul în Pacific, Flota franceză ar fi putut să se desfășoare în apărarea Indochinei franceze și să ofere sprijin critic Marinei Regale. La rândul lor, armata și forțele aeriene ar fi putut contribui la războiul din Mediterană, la apărarea Greciei.

Totodată, având în vedere entuziasmul temperat italian în prima parte a războiului, o ofensivă franco-britanică concertată în Mediterană ar fi putut scoate Italia din conflict, sau măcar ar fi restrâns contribuția italienilor pe frontul de est. De asemenea, o rezistență mai mare a armatei franceze în Africa ar fi putut să-l forțeze pe Hitler să întârzie invazia Uniunii Sovietice.

Frica de ocupanți

Principalul motiv pentru care mulți francezi au decis să colaboreze cu naziștii a fost teama de ceea ce Germania ar face Franței ocupate. Nemții au avut mare grijă în 1940 și 1941 să-i asigure pe francezi de intențiile lor relativ bune. Asta în timp ce jefuiau ce mai rămăsese din armata franceză și din tezaurul francez, finanțând mașina de război nazistă pentru a duce campaniile împotriva Marii Britanii și a URSS.

Fără Vichy, situația ar fi putut fi mult mai rea pentru Franța, mai ales dacă armata continua să opună rezistență. Nemții ar fi găsit întotdeauna câțiva colaboratori și, indiferent dacă guvernul francez continua sau nu să reziste, unele autorități locale ar fi cooperat cu naziștii.

Mulți francezi, conduși de generalul de Gaulle, au menținut rezistența față de germani, chiar și după armistițiu. Până în 1944, o puternică mișcare de rezistență în Franța a fost susținută de infuzia unui număr mare de trupe din Africa de Nord și din alte părți. Ca și în cazul Poloniei, Franța a continuat să lupte, chiar și după înfrângere.

Din păcate, chiar și cu aceste focare de rezistență, cursul final al celui de-al Doilea Război Mondial a pus o lumină extrem de proastă asupra deciziei ierarhiei militare și politice franceze de a ceda în fața Germaniei. Francezii ar fi avut capacitate de a rezista Germaniei și a continua să facă presiuni asupra regimului nazist. Refuzul guvernului francez de a continua războiul, în condiții dezavantajoase, a dus la extinderea conflictului și a suferinței continentului european.