Wizz Air anunță mai multe zboruri de la Otopeni. Sunt 14 destinații europene

Wizz Air anunță mai multe zboruri de la Otopeni. Sunt 14 destinații europeneWizz Air. Sursa foto: EVZ

Compania Wizz Air va crește frecvența zborurilor de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București către 14 destinații europene, începând cu luna iulie. Destinațiile vizate sunt Malaga, Alghero, Billund, Bari, Basel, Memmingen, Heraklion, Larnaca, Lyon, Madrid, Malta, Milano Malpensa, Nisa și Nüremberg.

Mai multe zboruri pe Aeroportul „Henri Coandă” București

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat că va crește frecvența zborurilor de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București către 14 destinații europene începând cu luna iulie, oferind zboruri suplimentare către Malaga, Alghero, Billund, Bari, Basel, Memmingen, Heraklion, Larnaca, Lyon, Madrid, Malta, Milano Malpensa, Nisa și Nüremberg.

Zborurile pot fi rezervate pe site-ul oficial și prin aplicația mobilă, cu prețuri începând de la 79 lei pentru un singur segment, care includ taxele administrative și alte taxe obligatorii.

Mai multe zboruri din Iași

Din luna iulie, Wizz Air va mări, de asemenea, numărul zborurilor operate de pe Aeroportul Internațional Iași pe patru trasee.

Aeroport

Aeroport. sursa foto: Pixabay

Astfel, călătorii vor avea la dispoziție un zbor în plus spre Billund, disponibil duminica, și un zbor suplimentar spre Basel, programat joia. Totodată, compania a adăugat trei zboruri în plus către Veneția Treviso și două către Milano Bergamo.

Wizz Air, în România din 2006

Wizz Air operează în România din 2006, iar de-a lungul anilor, compania a deschis opt baze operaționale în orașele București Băneasa, București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Compania aeriană dispune de o flotă formată din 237 de aeronave Airbus A320 și A321 și operează zboruri cu modele Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 de locuri și A321neo cu 239 de locuri. În 2024, compania a transportat 62,8 milioane de pasageri și este listată la Bursa de Valori din Londra sub simbolul „WIZZ”.

Zborurile spre Orientul Mijlociu, anulate

Marți, 24 iunie, patru zboruri de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” au fost anulate din cauza închiderii spațiului aerian din Orientul Mijlociu.

Zborurile afectate sunt Qatar Airways 219 (Doha – București), Qatar Airways 220 (București – Doha), Wizz Air 3267 (București – Dubai) și Wizz Air 3268 (Dubai – București).