William Brînză: Românii din Italia nu vor fi dublu impozitaţi
- Eliza Cristea
- 22 septembrie 2012, 13:15
Preşedintele PDL Diaspora intenţionează să candideze pentru un nou mandat de deputat.
Preşedintele comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul PDL William Brânza, vorbeşte, într-un interviu acordat Evenimentului zilei, despre reprezentarea Diasporei în viitorul Parlament. - EVZ: Potrivit unor calcule făcute de partide, noul Parlament va fi mai numeros. Diaspora va primi locuri în plus? - William Brînză: La referendumul din 2009 românii au decis ca Parlamentul să aibă maxim 300 de parlamentari şi aceasta este decizia pe care ar trebui să o respectăm. Dar politica este un compromis. Că vor fi 300 sau 500 de parlamentari, conform Constituţiei şi normei de reprezentare "Diaspora" este îndreptăţită să aibă mai mulţi parlamentari. - Câte locuri trebuie să primească? - Cel puţin 20, iar candidaţii să poată face dovada că locuiesc de minim 5 ani în străinătate. În acest fel, cei 3 milioane de cetăţeni români din străinătate vor fi mai bine reprezentaţi în Parlament. Este o datorie morală faţă de "Diaspora", ale cărei probleme nu pot fi soluţionate doar de 6 parlamentari, câţi sunt în prezent. - Cum ar trebui să fie un candidat pentru Diaspora? - Profilul candidatului are două componente, tehnic şi uman. Când spun tehnic, mă refer la rezidenţa candidatului, care trebuie să fie de minim 5 ani în străinătate, să aibă studii adecvate şi să arate interes faţă de problemele diasporei. Din punct de vedere uman candidatul trebuie să fie atent la problemele românilor, iubitor de ţară, nedispus la compromis, diplomat dar, totodată, ferm în apărarea românilor. 400 de acţiuni în 4 ani de mandat - Mai candidaţi? Unde? - Candidez pentru un nou mandat de deputat, bazându- mă pe solicitările transmise în acest sens de românii din străinătate. Merg pe principiul de a te cântări politic înainte să candidezi. Eu am făcut asta şi mă legitimează cele peste 400 de acţiuni pe care le-am avut, în acest mandat, cu românii şi autorităţile străine din colegiul meu (Colegiul nr.1 Diaspora). - De ce nu s-a mai ţinut anul acesta Forumul românilor de pretutindeni? - Am solicitat explicaţii conducerii Departamentului Românilor de Pretutindeni de ce, în acest an, nu se organizează întâlnirea cu românii. Din bâlbâielile acesteia reiese că nu mai sunt fonduri. Nu înţeleg acest răspuns, când ştiu că evenimentul costă maxim 20 de mii de euro. Nu înţeleg de ce românii din străinătate sunt trataţi cu indiferenţă de actualul guvern. Forumul era singurul loc de întâlnire şi dezbatere între românii din străinătate, reprezentanţii Parlamentului şi cei ai Guvernului. Am refuzat să accept această situaţie şi am adresat o interpelare premierului Ponta, prin care am solicitat să repare aceasta eroare, iar tradiţionala întâlnire a Diasporei să fie organizată şi în acest an. Lupta cu dubla impozitare - La întâlnirea cu dumneavoastră, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, a declarat că "românii din Italia nu vor fi dublu impozitaţi". - Am clarificat această situaţie, care afecta peste un milion de români rezidenţi pe care îi avem în Italia. Răspunsul l-am primit în mod oficial de la guvernul italian, prin vocea ambasadorului Mario Cospito. A fost o muncă de luni de zile, perioadă în care am avut dese întâlniri cu miniştri români, cu politicieni italieni şi cu ambasadorul Italiei la Bucureşti. Îi mulţumesc Excelenţei Sale pentru că a răspuns tuturor solicitărilor pe care i le-am adresat pe acest subiect şi împreună am căutat soluţii pentru clarificarea acestei situaţii. Le voi mulţumi personal politicienilor din Italia care m-au sprijinit în acest demers şi împreună am clarificat situaţia românilor rezidenţi în Italia, pentru a nu fi dublu impozitaţi. Voi avea o serie de întrevederi cu aceştia în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, când mă voi afla în Italia, pentru a participa la o serie de acţiuni româneşti ce vor avea loc la Alessandria, Torino şi Milano, evenimente la care sunt aşteptaţi mii de români. Totodată, mulţumesc presei româneşti din Italia, care mi-a semnalat această problemă, dar şi prietenilor mei, parlamentarii italieni care mi-au dat tot concursul pentru îndreptarea unei posibile erori. Astăzi, situaţia este clară atât pentru românii rezidenţi din Italia, cât şi pentru fiscul italian. Eu mi-am făcut datoria. Dacă românii apreciază sau nu rămâne de văzut. Ne aşteaptă o campanie. CARTE DE VIZITĂ WILLIAM BRÎNZĂ preşedintele PDL Diaspora
- Vârsta: 40 de ani
- Profesie: avocat
- Este deputat din 2004 şi se află la al doilea mandat
"Candidez bazându-mă pe solicitările transmise de românii din străinătate. Merg pe principiul de a te cântări politic înainte să candidezi." WILLIAM BRÎNZĂ, deputat PDL Diaspora "Impozit numai pentru românii cu dublă cetăţenie" Deputatul PDL William Brânză a primit mii de solicitări din partea românilor din Italia, în ultimele trei luni, referitoare la legea ce prevede plata unui impozit pe imobilele din străinătate, deţinute de rezidenţii străini în această ţară. Românii au fost anunţaţi că trebuie să plătească o diferenţă de impozit pentru locuinţele pe care le deţin în ţara natală. Preşedintele comisiei pentru românii din străinătate a anunţat, însă, că a făcut demersuri pe lângă Ministerul român al Finanţelor şi Ministerul român al Afacerilor Externe pentru lămurirea acestei probleme şi a discutat şi cu ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito. Autorităţile române încearcă să găsească soluţii pentru a evita dubla impozitare, Comisia Europeană examinează în prezent legislaţia italiană în domeniu, iar diplomatul italian de la Bucureşti a dat asigurări că "românii din Italia nu fac obiectul legii guvernului Monti, cu excepţia celor care au şi cetăţenia italiană şi care trebuie să se supună legilor statului italian", după cum anunţa, pe blogul său, parlamentarul PDL.