Prinţul William a marcat patru goluri într-un meci polo, organizat în scopuri caritabile, în California, în ultima etapă a primului său turneu în străinătate, de după căsătoria cu Kate Middleton.
Meciul a fost doar unul dintre evenimentele cu temă britanică la care participă Ducele şi Ducesa de Cambridge şi a fost urmat de o recepţie, alături de starurile de la Hollywood, la BFTA Brits, în Los Angeles. Cei doi membri ai familiei regale britanice s-au întâlnit, ieri, cu celebrităţi din ţara lor devenite vedete şi peste Ocean, printre care fotbalistul David Beckham şi actorul Stephen Fry. Vizita în SUA are loc la finalul unei călătorii de nouă zile în Canada. Spectacol caritabil Foarte multe vedete au venit la Clubul Santa Barbara Polo & Racquet, pentru a sărbători centenarul clublui şi pentru a-i vedea pe cei doi tineri căsătoriţi. Oaspeţii au plătit sume cuprinse între 400 şi 4.000 de dolari de persoană, pentru a avea privilegiul de a-l urmări pe prinţ jucând polo pe iarbă. Sumele încasate urmează a fi donate în scopuri caritabile. "Sunt exemple formidabile pentru adolescenţi, sunt eleganţi şi sunt ambasadorii perfecţi pentru ţara lor', a afirmat încântată Victoria Hines, o locuitoare de 65 de ani din Santa Barbara. Kate a atras admiraţia celor din jur pentru ţinuta sa elegantă şi stilul vestimentar de care nu se dezminte cu nicio ocazie, actriţa Rosario Dawson spunând că stilul prinţesei este "natural şi elegant". Cuplul princiar s-a cazat la reşedinţa consulului britanic din Los Angeles. Cinci elicoptere ale presei americane au zburat pe deasupra reşedinţei, în prima zi, în încercarea de a-i fotografia pe oaspeţii de la Londra.