Washingtonul și talibanii discută despre „oportunitățile economice”

Emisarul american în Afganistan, Zalmay Khalilzad, a subliniat potențialul economic al unui „Afganistan pașnic”, în timpul discuțiilor cu talibanii, la Doha.

Cele două părți au semnat un acord în februarie, din care a fost exclus guvernul afgan, care are ca scop retragerea trupelor străine din țară în schimbul garanțiilor de securitate din partea talibanilor și începerea unui dialog de pace inter-afgan.

În cadrul unei întâlniri cu biroul politic al talibanilor, la Doha (Qatar), „am evidențiat oportunitățile de dezvoltare economică care vor urma unei păci durabile”, a spus Khalilzad, la sfârșitul săptămânii trecute.

„Am convenit că nu este niciodată prea devreme să dezvoltăm proiecte de construire a păcii, știind că ambele părți pot depăși ultimele obstacole care duc la negocieri intra-afgane”, a adăugat diplomatul.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat într-un comunicat că negociatorii insurgenților l-au întâlnit pe Adam Boehler, directorul International Development Finance Corporation, o agenție a guvernului Statelor Unite, pe subiectul „creșterea(…) reconstrucția și dezvoltarea” în Afganistan.

La sfîrșitul lunii trecute, talibanii și-au reînnoit angajamentul de a respecta acordul din februarie, dar Pentagonul afirmat, săptămâna trecută, că talibanii și-au păstrat legăturile „strânse” cu gruparea teroristă Al-Qaeda.

Printre angajamentele asumate de talibani în acord a fost acela de a nu permite țării să fie folosită ca refugiu de către grupuri extremiste.

Chestiunea afgană a revenit în ultimele zile în Statele Unite, unde mai multe ziare (începând cu The New York Times) au raportat că Moscova a distribuit bonusuri insurgenților „apropiați talibanilor” pentru uciderea soldaților americani din Afganistan.

Conform surselor, informațiile au fost transmise lui Donald Trump, iar Consiliul de Securitate Națională a Casei Albe a discutat la sfârșitul lunii martie, fără să se ia nicio măsură.

Rusia și talibanii au negat în bloc aceste informații.

„Aceste afirmaţii sunt o minciună”, a spus în faţa presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Agerpres.

„Regretăm din nou că media internaţionale, odinioară importante, respectate şi de înalt nivel, nu se sfiesc să publice tot mai frecvent ştiri mincinoase”, a adăugat Peskov, care a estimat că acest comportament dăunează „renumelui şi prestigiului” respectivului cotidian. El a susţinut că preşedintele Vladimir Putin încă nu a discutat despre această problemă cu omologul său american.

Peskov s-a referit şi la reacţia preşedintelui Donald Trump, care a asigurat că nu l-a informat nimeni despre presupuse plăţi şi a catalogat The New York Times drept „cotidian de ştiri false”.

„Nimeni nu a fost mai dur cu Rusia decât Administraţia Trump”, a mai spus liderul de la Casa Albă, care a cerut cotidianului menţionat să dezvăluie sursa „anonimă” pe care o invocă în ştirea sa.